Un amendament la o lege a fost unul dintre factorii care au permis spalarile de bani in proportii deosebit de mari prin schema Laundromat. Astfel au fost posibile peste 40 de tranzactii suspecte venite din Rusia, sustine Inga Grigoriu. Deputata Platformei DA spune ca amendamentul ar fi fost promovat de Alexandr Stoianoglo pe cand era sef al unei Comisii parlamentare. Grigoriu va cere Consiliului Superior al Procurorilor sa-l suspende din functie pe Stoianoglo, care spune ca acuzatiile sunt nefondate.

Inga GRIGORIU, DEPUTAT PLATFORMA DA:  „Conform reprezentantilor SPCSB, un amendament din Legea nr.190/2007 cu privire la prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului a fost utilizat in mod abuziv.”

Inga Grigoriu, care este si presedinta Comisiei parlamentare „Laundromat”, a declarat ca amendamentul prevedea includerea unei sintagme care favoriza suspendarea deciziilor de blocare a conturilor pe care veneau transferuri suspecte si in proportii deosebit de mari din Federatia Rusa.

Inga GRIGORIU, DEPUTAT PLATFORMA DA: „Prezentau la banca copia recursului inregistrat la Curtea de Apel, iar institutia bancara debloca tranzactia. Atat de simplu!”

Astfel, desi Serviciul Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor ar fi blocat peste 40 de tranzactii suspecte, dar fara succes. Inga Grigoriu sustine ca aceste actiuni ar fi fost legalizate de Alexandr Stoianoglo, care era atunci presedintele Comisiei parlamentare securitate nationala, aparare si ordine publica. Propunerea amendamentului ar fi venit de la fostul sef al CNA, Viorel Chetraru, care, de fapt, nu avea dreptul la initiativa legislativa. 

Inga GRIGORIU, DEPUTAT PLATFORMA DA: „De la CNA am aflat ca toate materialele au fost nimicite, iar Directia Juridica ne-a prezentat o scrisoare inaintata presedintelui comisiei parlamentare securitate nationala, prezidata de Stoianoglo, cu semnatura domnului Viorel Chetraru.”

Grigoriu a declarat ca desi cei doi au fost chemati la audieri pe acest subiect, ei au refuzat sa se prezinte. Astfel, deputata a anuntat ca va cere Consiliului Superior al Procurorilor sa-l suspende pe Stoianoglo din functia de Procuror General si sa fie cercetat penal.

„Regretam prestatia iresponsabila, neprofesionista si politico-populista a unui ales al poporului care, avand grave carente in materie de cunoastere a dreptului si a modului in care se infaptuieste justitia, si-a asumat rolul de justitiar si si-a facut un obicei din a lansa invinuiri nefondate si imixtiuni in activitatea organelor de drept", au declarat reprezentantii Procuraturii Generale. Fostul sef al CNA, Viorel Chetraru, nu a venit deocamdata cu o reactie.

40 de persoane au fost arestate in dosarul Laundromat, iar unele dintre acestea au fost plasate in arest pe un termen de un an. 15 judecatori au fost invinuiti în acest dosar, 13 fiind scosi de sub urmarire penala. Unul din ei a murit, iar altul s-a stabilit in SUA fiind dat in cautare internationala. Schema de spalare de bani prin sistemul bancar si judiciar din mai multe tari, inclusiv Republica Moldova, a fost deconspirata in 2014 de mai multi jurnalisti de investigatie. Valoarea acestor tranzactii a constituit peste 150 de miliarde de dolari, iar in Moldova au fost spalate peste 22 de miliarde.