Un deputat din Romania cere ca Autoritatea Nationala pentru Cetatenie sa-i retraga cetatenia romana lui Ion Chicu. Constantin Codreanu spune ca declaratia “razboinica” a premierului RM este echivalentul unei fapte ce lezeaza prestigiul Romaniei.

Declaratiile deputatulu roman, Constantin Codreanu:

"Am evitat sa reactionez, ieri, la declaratiile aparute pe pagina de Facebook a premierului de la #Chisinau, Ion Chicu. Pareau intr-atat de deplasate incat era imposibil sa fie reale. Or, in epoca fake news, e usor sa gresesti din graba de a comenta ceva ce, ulterior, este infirmat. Am vazut, totusi, ca afirmatiile nu au fost nici retractate, nici infirmate, nici sterse de pe pagina care pare a fi asumata de premierul Republicii Moldova. Chiar si acum, inainte de publica acest articol, am intrat pe respectiva pagina sa vad daca postarea e acolo.

Enormitatile prezentate de Chicu cu privire la situatia epidemiologica din Republica Moldova comparata cu cea din Romania sunt contrazise de statisticile la zi. O manipulare care nici macar nu merita comentata. Ceea ce e revoltator e ca astfel de atacuri sunt lansate de premierul statului care primeste ajutor umanitar din tara pe care o ataca - echipamente de milioane de euro si cadre medicale (unele dintre ele infectate in timpul misiunii umanitare). Sa vorbesti despre coruptia in alte state din capitala statului care a intrat in istorie cu "furtul miliardului" este absolut jenant. Nu o fi Romania un stat-exemplu, un paradis social-economic si mai trebuie sa depunem multe eforturi pentru a recupera teren in comparatie cu economiile avansate ale Europei, dar sa fii aratat cu degetul de cineva care gestioneaza economia celui mai sarac stat din Europa e hilar de-a dreptul. Putem critica Romania si, prin asta, de fapt, criticam comportamentul iresponsabil al autoritatilor, asa cum am facut-o chiar recent - fara a aluneca vreodata spre romanofobie.Supararile lui Chicu cu privire la afirmatiile unui europarlamentar roman, transformate in pretext pentru a ataca Romania, sunt inacceptabile. Nu conteaza nici numele respectivului membru al Parlamentului European, nici afirmatiile facute. Ceea ce conteaza este ca premierul moldovean nu s-a limitat la a-l ataca pe acesta si a-i reprosa lipsa lucrurilor bune facute pentru Romania. In privat, poate spune orice despre oricine. Este inadmisibil pentru un premier sa reactioneze oficial in acest mod oricat de deranjat ar fi fost pentru ca ele implica pozitia intregului stat. Pozitiile publice ale premierului Chicu au nascut semne de intrebare anterior. Si atunci cand a declarat ca "e cetatean roman, dar prin venele lui curge sange de om" (sic!) si atunci cand a refuzat sa accepte un adevar incontestabil - faptul ca #Rusia e un stat expansionist, in conditiile in care Moscova are dislocate trupe de ocupatie in regiunea transnistreana. Fizice. Virtual, a ocupat intreaga republica prin propaganda care se revarsa zilnic prin posturi de televiziune si radio rusesti.

Ca cetatean al Republicii Moldova, ii cer demisia premierului Ion Chicu! Prin atacurile denigratoare la adresa Romaniei nu a ofensat doar Romania. In primul rand, este o insulta la adresa cetatenilor Republicii Moldova care pretuiesc sprijinul constant pe care l-au primit de-a lungul timpului din partea Bucurestiului. Eu ma numar printre ei. Fac parte din contingentul de sute de mii de basarabeni care au beneficiat de burse ale statului roman. Sunt mandru sa fiu cetatean al Romaniei, stat-membru #UE si #NATO. Din 2016, am onoarea sa ii reprezint pe romanii din afara granitelor in Parlamentul Romaniei, organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii. Domnule Ion Chicu, ne-ati ofensat pe noi toti, cei nascuti in actuala Republica Moldova, care am citit carti de istorie din care lipsesc elemente de propaganda sovietica ce a incercat fara succes sa ne mancurtizeze si sa ne rupa de Patria noastra, de arealul romanesc.

Ca cetatean roman si ca parlamentar al Romaniei le solicit autoritatilor abilitate sa ii retraga cetatenia romana lui Ion Chicu in conformitate cu articolul 25 al Legii 21/1991 a cetateniei romane, alin. 1., lit a: "cetatenia romana se poate retrage persoanei care, aflata in strainatate, savarseste fapte deosebit de grave prin care vatama interesele statului roman sau lezeaza prestigiul Romaniei". Declaratia “razboinica” a premierului este echivalentul unei fapte ce lezeaza prestigiul Romaniei. Voi trimite, luni, o cerere in acest sens Autoritatii Nationale pentru Cetatenie.

Apreciez ca oportuna reactia Ministerului Afacerilor Externe si convocarea ambasadorului R. Moldova la Bucuresti in acest sens (m-as bucura ca #MAE sa fie la fel de ferm si in relatiile cu alte state). Dar nu este suficient. Trebuie regandita din temelii intreaga relatie cu Guvernul de la Chisinau. Este a doua palma data Romaniei, in ultima perioada, dupa "ceremonia" organizata sub un pod la sosirea convoiului cu materiale sanitare donate de Romania. Am pledat mereu pentru sprijin acordat direct in comunitatile locale. Daca tot spunem ca suntem preocupati de bunastarea cetatenilor R. #Moldova, trebuie sa ne comportam ca atare. Avem un Departament pentru Relatia cu Republica Moldova in cadrul Guvernului care poate gestiona cu succes orice ajutor financiar si material pe care Bucurestiul sa il ofere Chisinaului pe viitor. In rest, daca ne-ar preocupa cu adevarat cetatenii moldoveni, am realiza macar o parte dintre aceste obiective Este important ca romanii din tara sa inteleaga ca pozitia exprimata de premierul Ion Chicu nu reflecta nici pe departe atitudinea majoritatii cetatenilor Republicii Moldova, o buna parte dintre ei si cetateni ai Romaniei deja. Inca mai sper ca primul ministru Chicu va avea suficienta intelepciune si va prezenta scuze publice pentru acea postare denigratoare la adresa Romaniei. Deocamdata, nici macar nu merita sa intram in sfera speculatiilor si sa ne gandim ca aceasta declaratie ar avea menirea de a deplasa atentia opiniei publice de la recentul scandal in care este vizat presedintele Igor #Dodon. Daca tot eram la capitolul "baietasi si patroni".

Inchei printr-o declaratie pe care nu am ezitat sa o fac ori de cate ori a fost cazul. Sunt convins ca nu sunt singurul. Va invit pe toti cei care simtiti la fel sa transformam acest episod urat din relatia Chisinau-Bucuresti in ocazia de a spune din nou: "Romania, te iubesc!".