Deputatul PAS, Radu Marian, a depus o sesizare la Procuratura Generala pe numele lui Ion Chicu, pentru ca ar fi comis abuz de serviciu. Deputatul sustine ca are dovezi ca premierul a folosit ilegal colaboratorii SPPS in asigurarea pazei la nunta feciorului sau.
"Pe langa faptul ca a sfidat regulile pe care tot el le-a impus, atunci cand a participat la nunta feciorului sau, Chicu a comis si abuz in serviciu. La organizarea acestei nunti, el ar fi utilizat pe ascuns ofiterii Serviciul Protectie si Paza de Stat (care s-au prezentat drept agenti de paza particulara) pentru a bloca accesul oamenilor in zona data. Va amintesc ca acesti agenti SPP sunt platiti bani publici.
Avem toate dovezile ca sa credem ca Prim-ministrul Chicu a folosit a ilegal colaboratorii SPP in asigurarea pazei la nunta feciorului sau", a scris Radu Marian pe pagina sa de facebook.
Astfel, deputatul solicita investigarea faptelor lui Ion Chicu prin prisma articolului „Abuzul de putere sau abuzul de serviciu” alin. (2), lit. b) si b/1), ce se sanctioneaza cu amenda in marime cel putin 67.000 lei sau cu inchisoare de la 2 la 6 ani. In ambele cazuri, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
"Eu totusi ii recomand lui Chicu sa nu astepte raspunsul Procuraturii si sa-si dea demisia si singur. Sa faca un cadou tarii de Ziua Limbii Romane", a adaugat deputatul.






