Europarlamentarul Cristian Busoi a solicitat comisarului european pentru Sanatate, Stella Kyriakides, sprijin pentru Republica Moldova in achizitionarea vaccinului anti-Covid-19 si a Remdesevir.

"Solicitarea a avut loc in cadrul unei intalniri pe care am avut-o in urma cu o saptamana la Bucuresti cu presedintele Agentiei Nationale a Medicamentelor si Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova, Eremei Priseajniuc, si a venit in contextul in care presedintele Republicii Moldova anuntase negocieri avansate cu Rusia pentru achizitionarea vaccinului pe care Kremlinul sustine ca l-ar fi descoperit", a scris europarlamentarul pe facebook.

In scrisoarea adresata comisarului european pentru Sanatate, Stella Kyriakides, europarlamentarul solicita sa i se comunice in ce masura poate fi inclusa Republica Moldova in cererea formulata de Romania catre Comisie pentru a obtine medicamentul Remdesevir, precum si vaccinurile anti-Covid-19, necesare imunizarii populatiei. Totodata, acesta s-a adresat comisarului pentru Sanatate cu rugamintea de a examina posibilitatea ca tara noastra sa primeasca sprijin independent de la UE pentru cumpararea tratamentelor anti-Covid-19.

In cadrul sedintei, seful Agentiei pentru Medicamente din Moldova a solicitat autoritatilor romane sa examineze posibilitatea includerii Republicii Moldova in cererea lor catre Comisie pentru a obtine medicamentul cu Remdesevir, precum si vaccinurile anti-Covid-19, necesare pentru initierea imunizarii, in special in grupurile cu risc ridicat. 

"Vreau sa ii asigur si pe cetatenii moldoveni ca pot conta pe sprijinul Romaniei si al europarlamentarilor romani pentru obtinerea tratamentului impotriva noului tip de coronavirus. Tara noastra si UE au acordat sprijin cetatenilor moldoveni si autoritatilor in lupta cu Covid-19, trimitand cantitati importante de medicamente si materiale sanitare, chiar de la debutul crizei generata de pandemie. Consider ca este necesar sa ramanem in continuare aproape de cetatenii din Republica Moldova si sa le acordam tot sprijinul necesar", a subliniat Cristian Busoi.