Un oficiu al Ambasadei Greciei ar putea fi deschis la Chisinau. Despre acest lucru au vorbit ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Nicu Popescu, cu viceministrul de externe al Greciei, Konstantinos Fragkogiannis, la Chisinau. 

„Am salutat decizia partii elene de a deschide, in viitorul apropiat, un oficiu al ambasadei Greciei, cu scopul de a stimula relatiile bilaterale dintre tarile noastre. Am discutat, de asemenea, despre cooperarea in sectorul energetic intre Republica Moldova si Grecia, precum si necesitatea imbunatatirii relatiilor economice'', a scris ministrul Nicu Popescu pe pagina sa de facebook.

De asemenea, ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Nicu Popescu, a reafirmat ca obiectivul strategic al Republicii Moldova este aderarea la Uniunea Europeana. 

„Am reafirmat ca obiectivul nostru strategic este aderarea la Uniunea Europeana. In acest context, am exprimat recunostinta noastra pentru sprijinul constant pe care Grecia il acorda in procesul de modernizare a Republicii Moldova si in eforturile noastre de a deveni parte a UE”, mai spune Nicu Popescu. 

Oficialii au mai discutat si despre progresele pe care tara noastra le-a inregistrat in implementarea celor noua recomandari ale Comisiei Europene.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.