Maia Sandu va merge la Bucuresti saptamana viitoare. Prim-ministrul spune ca a vorbit cu presedintele Romaniei la telefon, iar acesta i-ar fi facut o invitatie.
Despre acest lucru, Sandu a anuntat pe pagina sa de facebook.
„Astazi am avut o convorbire telefonica cu Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis. I-am multumit Presedintelui Iohannis pentru sprijinul constant acordat de Romania cetatenilor din Republica Moldova. Am discutat despre necesitatea avansarii in implementarea proiectelor comune dintre Romania si Republica Moldova. Presedintele Iohannis ne-a asigurat de sustinerea domniei sale si a Romaniei in procesele de integrare europeana a tarii noastre.
Ii multumesc Presedintelui Iohannis pentru invitatia de a intreprinde o vizita oficiala la Bucuresti pe 2 iulie. Dupa vizita la Bucuresti, ma voi afla intr-o vizita oficiala la Bruxelles pe 4 iulie” a anuntat Maia Sandu.


