Uniunea Europeana va institui un coridor verde prin care refugiatii ucraineni din Moldova vor putea ajunge mai simplu si mai rapid in Europa. Despre asta a anuntat astazi ministrul german de Externe, aflat intr-o vizita la Chisinau. Oficialul a mentionat ca UE si Guvernul german ofera tarii noastre opt milioane de euro – bani destinati pentru gestionarea crizei refugiatilor. Tot astazi, ministrul german a vizitat centrul Moldexpo si punctul de trecere a frontierei de la Palanca.
Dupa o intrevedere pe care a avut-o cu omologul sau, Nicu Popescu, ministrul german de Externe a spus ca Germania va prelua 2 500 de refugiati ucraineni aflati acum in Moldova.
Annalena BAERBOCK, MINISTRUL DE EXTERNE AL GERMANIEI: “Stim ca nu este suficient, dar este important ca tarile din Europa sa sustina tara dumneavoastra pentru a ajuta ucrainenii din tara dumneavoastra. Trebuie sa depunem tot efortul si sa lucram toti impreuna in Europa, si sa avem grija ca aceste persoane sa poata sa mearga mai departe, sa poata merge in alte tari.”
Totodata, oficialul german a mentionat ca urmeaza sa fie instituit un coridor verde prin care refugiatii ucraineni veniti in Moldova, vor putea ajunge in siguranta cu autocarele in tarile din Uniunea Europeana.
Annalena BAERBOCK, MINISTRUL DE EXTERNE AL GERMANIEI: “De asemenea, UE ofera Moldovei un ajutor imediat de 5 milioane de euro si inca 3 milioane din partea Guvernului german. Toate acestea, adaugat la cele 37 de milioane de euro, ajutor economic pentru acest an care a fost deja planificat.”
La randul sau, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a vorbit despre cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeana, semnata recent de conducerea tarii noastre.
Nicu POPESCU, MINISTRUL DE EXTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA: “Avem intentia sa continuam europenizarea acestui stat, pregatirea acestui stat pentru aderarea la Uniunea Europeana. In acest sens, in pofida situatiei regionale, am reiterat angajamentul nostru ferm ca Guvern sa continuam procesul de reforme.”
Ulterior, cei doi ministri de Externe, au vizitat centrul Moldexpo, unde sunt plasati cei mai multi refugiati din Ucraina. Acolo, au fost intampinati de primarul capitalei, Ion Ceban.
“-Bine v-am gasit.
-Salutare.”
Ceban a vorbit despre modul in care sunt gestionate cele 45 de centre temporare de plasament pentru refugiati si i-a oferit oficialului german un album cu fotografii facute in aceste centre.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: “Acum, noi gestionam 45 de centre de triere.
-45?!
-45, da.
-Iti dau aceste fotografii, cand o sa ai timp, sa privesti. Acum avem mai multe facilitati, impreuna cu partenerii privati si publici. Guvernul a activat acum inca doua centre imense de triere.”
Apoi, primarul capitalei i-a insotit pe oficiali prin pavilioanele unde sunt adapostiti refugiatii.
“-Lectia mea preferata este matematica, desigur.
-In ce clasa esti?
-A patra.”
“-Acesta e un tigru?
-Da.
-Culorile tale preferate sunt galben si portocaliu?
-Da.”
De la inceputul razboiului din Ucraina, peste 300 de mii de refugiati au intrat in Republica Moldova. In prezent, mai mult de 130 de mii se afla in continuare pe teritoriul tarii noastre.

