Unul câte unul oamenii lui Șor rup rândurile. După cel de la Orhei astăzi și primarul orașului Taraclia și-a anunțat demisia. Veaceslav Lupov a făcut la fel anunțul într-un video postat pe retelele sociale. Se întâmplă după ce acum două zile Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare și care se ascunde în Rusia de justiția moldovenească, a spus că-și retrage susținerea politică și își suspendă așa numitele proiecte sociale din țară.
Într-un filmuleț video de 2 minute publicat astăzi pe rețele, primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov a declart că pleacă din funcție, lansând un șir de acuzații la adresa guvernării actuale.
Veaceslav LUPOV, PRIMARUL DEMISIONAR AL ORAȘULUI TARACLIA: „Eu îmi dau demisia. E complicat, dar în condițiile actuale aceasta este unica decizie corectă. Autoritățile nu vor ca orașul să se dezvolte, iar eu vreau să văd o Taraclie înfloritoare. Și ei fac tot ca echipa noastră să nu poată lucra. Anume noi, echipa lui Ilan Șor am început să amenajăm Taraclia.”
La aceste acuzatii, biroul de presă al Guvernului a avut o reacție similară celei de ieri, când a comentat demisia primarului Orhei. Și anume că tentativele grupărilor criminale de destabilizare sunt pericole grave la adresa Republicii Moldova, care trebuie sancționate dur. În 2019, Veaceslav Lupov a fost ales primarul orașului Taraclia pe listele Partidul Șor, scos în afara legii. Ulterior, acesta a fost reales după ce a candidat independet însă a rămas fidel lui Șor. Comisia Electorală Centrală urmează să organizeze alegeri noi după ce va lua act de vacanța funcțiilor de primar de Orhei și Taraclia și să aleagă o dată pentru desfășurarea scrutinului. Veaceslav și Tatiana Cociu și-au anunțat demisia după ce Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare și care se ascunde în Rusia de justiția moldovenească a declarat că își închide așa numitele proiecte din Moldova și își retrage sprijinul politic.
„Sunt nevoit să închid proiectele mele sociale din Molodova. Doar în ultima jumătate de an, Sandu a blocat și mi-a furat 50 milioane de dolari.
De cealaltă parte, analiștii politici spun că tot ce se întâmplă este o nouă mișcare din planul Moscovei după eșecul pe care l-a avut la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Și anume că Rusia se pregătește de un război hibrid de uzură contra ideii pro-europene, prin finanțarea partidelor parlamentare și intensificarea operațiunilor de intoxicare a opiniei publice până la următoarele alegeri.
