Prelungita vacanta a luat sfarsit. Deputatii se intrunesc, astazi, in prima sedinta a Parlamentului. Primul subiect de pe ordinea de zi este proiectul inaintat de fractiunea PCRM, privind revocarea din functie a sefului legislativului, Marian Lupu.

Comunistii cer demiterea lui Marian Lupu, motivand ca presedintele Parlamentului si-ar fi depasit atributiile atunci cand nu a convocat sedinta extraordinara a legislativului, unde urma sa se decida soarta referendumului de aderare la Uniunea Vamala.

Totodata, un alt proiect care a fost inaintat tot de comunisti este actul pentru oganizarea si desfasurarea referendumului republican legislativ privind aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a comunitatii Economice Euroasiatice, de formare a teritoriului vamal unic si de constituire a Uniunii Vamale.

De asemenea, un alt subiect care se afla pe agenda Parlamentului este proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului privind zona de comert liber.

Pe agenda se mai gaseste proiectul de lege pentru modificarea legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012, precum si proiectul de hotarare privind eliberarea din functia de vicepresedinte al Colegiului economic al Curtii Supreme de Justitie.