De astazi Valeriu Zubco nu mai este procuror general. Parlamentul i-a acceptat demisia, care a fost votata in unanimitate de deputati. Nu s-a lasat insa fara scandal - comunistii au protestat cu megafoane chiar in sala de sedinte.
Comunistii s-au aratat nemultumiti ca pe ordinea de zi nu figureaza si demisia lui Vlad Plahotniuc. Dupa ce presedintele Parlamentului le-a inchis microfoanele, acestia au facut un adevarat show, asa ca Marian Lupu a anuntat o pauza, insa spiritele nu s-au potolit.
Dupa ce sedinta a fost reluata, liberal-democratii au facut coada la microfoane ca sa critice activitatea lui Valeriu Zubco. Unii au cerut chiar demisia lui Vlad Plahotniuc.
Nici comunistii nu s-au lasat mai prejos. Liderul PCRM nu a ratat ocazia sa critice Alianta de la guvernare.
Numai democratii, care, la partajarea functiilor, l-au propus pe Zubco, nu l-au acuzat, desi au recunoscut ca procurorul general a facut greseli.
Dupa luari de cuvant, deputatii au votat in unanimitate pentru demisia lui Valeriu Zubco. Totusi, comunistii i-au reprosat lui Marian Lupu ca documentele puse la dispozitia deputatilor sunt diferite.
Valeriu Zubco si-a dat demisia acum 3 zile, la doua saptamani dupa ce s-a aflat despre omorul de la vanatoare, fiind acuzat de politicieni si societatea civila ca a tainuit informatia.
Interimatul la Procuratura va fi asigurat de Andrei Pantea, cel care a condus ancheta in cazul lui Eduard Baghirov.


