Cei doi miniștri nominalizați de Vasile Tofan la agricultură și economie vor depune jurământul vineri. Premierul a explicat schimbările pe care a decis că le face în Guvern, precizând că Eugen Osmochescu va avea de gestionat un portofoliu complicat la agricultură, iar politicianul român Claudiu Năsui ar avea un CV și o viziune care se pliază foarte bine pe programul executivului pe care îl conduce.
După valul de discuții izbucnit în urma anunțului despre schimbările din Guvern, Vasile Tofan a ținut să facă mai multe precizări astăzi în apărarea deciziei sale. În primul rând, Tofan i-a mulțumit lui Eugen Osmochescu pentru că a acceptat să treacă de la ministerul economiei la cel al agriculturii.
Vasile TOFAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Agricultura este un portofoliu foarte complicat. Avem nevoie acolo de oameni competenți, integri, care înțeleg cum lucrează mașinăria Guvernului, pentru că nu avem timp de pierdut. E foarte important ca în agricultură să avem și gândirea asta economică, pentru că trebuie să luăm decizii importante, decizii complicate uneori, și cu puținii bani pe care îi avem, să-i cheltuim pe subvenții în cel mai de impact mod.”
Apoi premierul a prezentat CV-ul politicianului român Claudiu Năsui pe care l-a invitat să preia funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Vasile TOFAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Motivul pentru care am mers pe candidatura domnului Năsui este că avem probleme structurale mari în economie și avem nevoie de curaj acolo. Dumnelui crede în faptul că statul trebuie să aibă curajul să taie din costurile excesive, el crede în taxe mai joase, crede în companii de stat mai puține și mai bine administrate și cred că asta se aliniază în totalitate cu programul Guvernului și cu provocările pe care le avem noi.”
Năsui a obținut ieri cetățenia Republicii Moldova pentru a putea veni în Guvernul de la Chișinău.
Vasile TOFAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Să fie într-un ceas bun pentru ambii, vor depune jurământul vineri și de vineri purced la muncă.”
Claudiu Năsui este deputat în Parlamentul României din partea partidului Uniunea Salvați România și a anunțat deja că va renunța mandat pentru a prelua funcția de ministru al economiei în Republica Moldova.
Acesta a studiat economia la Universitatea Paris-Dauphine și finanțele la Universitatea Bocconi din Milano. Înainte de a intra în politică, a lucrat în consultanță financiară și în sectorul bancar.
Între decembrie 2020 și septembrie 2021, a ocupat funcția de ministru al Economiei în Guvernul României.
Potrivit lui Tofan, prioritățile lui Claudiu Năsui la Ministerul Economiei de la Chișinău vor fi debirocratizarea aparatului de stat, redresarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor bugetare și eliminarea obstacolelor din calea întreprinderilor mici și mijlocii.

