Fostul ministru al Finantelor, Veaceslav Negruta, a plecat din PLDM. In cererea, depusa inca pe 12 septembrie, Negruta a solicitat retragerea sa din toate organele de conducere, biroul politic central si consiliul politic national al Partidului Liberal Democrat.
In acest sens, fostul ministru a invocat o incompatibilitate cu viitoarea sa activitate profesionala. Veaceslav Negruta nu a fost de gasit pentru a oferi detalii despre plecarea sa din partid.
Negruta a fost ministru al Finantelor din 2009 pana la mijlocul lunii august curent, cand a declarat ca se retrage din functie din motive personale, negand ca hotararea sa ar avea vreo legatura cu dosarul penal in care este vizat.
Ex-ministrul Finantelor a fost invinuit ca a semnat o decizie prin care fostul sau coleg de partid, Pantelei Sandulachi, a primit 400 de mii de euro, drept prejudiciu acordat de stat pentru tergiversarea unui proces, chiar daca decizia judecatoreasca nu era una definitiva. Ulterior aceasta fusese modificata.


