Ministrul Finantelor, Veaceslav Negruta, a fost pus sub invinuire in cazul Sandulachi. Oficialul este invinuit de abuz de putere pentru ca institutia pe care o conduce ar fi achitat fostului deputat un prejudiciu de 400 de mii de euro, desi decizia de judecata putea fi atacata. Astazi avocatul acestuia dar si al lui Nicolae Vicol, Andrei Usatai si Eduard Banariuc au cerut ca dosarele deschise pe numele acestora sa fie transferate la Procuratura Generala.


Ministrul de Finante a fost pus sub invinurie inca la data de 14 februarie insa abia astazi s-a aflat despre asta. Negruta respinge acuzatiile si le califica drept  santaj politic.


Pantelei Sandulachi, care a dat statul in judecata pentru taraganarea examinarii in instanta a unor dosare, a obtinut castig de cauza si a primit banii fixati drept prejudiciu in 2012, timp in care era membru al PLDM.

Procuratura a atacat decizia la Curtea Suprema de Justitie, care a decis ca acesta sa primeasca doar 1000 de euro si nu 400 de mii, iar restul banilor sa-i restituie statului. Avocatul lui Negruta sustine ca Ministerul Finantelor putea sa atace decizia Curtii de Apel, insa nu era obligat sa o faca.


Avocatul lui Negruta, care apara si interesele secretarului adjunct al Guvernului, Eduard Banaruc, impreuna cu avocatii ministrului Sanatatii Andrei Usatai si a sefului FISC Nicolae Vicol au sustinut astazi o conferinta de presa. Ei considera ca dosarele instrumentate de CNA si Procuratura Anticoruptie pe numele clientilor lor sunt o comanda.


Avocatii sustin ca ofiterii anticoruptie au  comis ma multe incalcari in cadrul urmaririi penale, una dintre acestea fiind divulgarea secretului anchetei. Avocatii au cerut ca dosarele intrumentate de CNA sa fie transmise la Procuratura Generala.


Procuratura Generala nu a comentat deocamdata demersul avocatilor. In schimb Centrul Anticoruptie sustine ca actiunile angajatilor CNA s-au desfasurat in stricta conformitate cu Codul de Procedura Penala,  iar in cazul in care se va dovedi ca ofiterii au comis ilegalitati acestia vor raspunde in fata legii.