Moldovenii care au plecat la muncă în Irlanda vor putea aduna anii lucrați acolo cu cei munciți acasă, atunci când își vor calcula pensia. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi la Dublin, în prezența președintelui Maia Sandu. Documentul vizează aproximativ 30.000 de cetățeni moldoveni care locuiesc în Irlanda.

Potrivit șefei statului, de prevederile acordului vor beneficia aproximativ 30.000 de moldoveni care locuiesc și muncesc în Irlanda.

Astfel, anii în care cetățenii au muncit legal în Irlanda vor fi luați în calcul împreună cu perioadele de activitate din Republica Moldova, la stabilirea dreptului la pensie.

În cadrul vizitei, Maia Sandu s-a întâlnit și cu premierul irlandez, Micheál Martin. Cei doi au discutat despre procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Președinta a menționat că Irlanda deține președinția Consiliului Uniunii Europene, instituție în cadrul căreia sunt luate decizii importante pentru avansarea negocierilor de aderare ale Republicii Moldova.

„Mulțumesc Irlandei pentru că este a doua casă pentru mulți moldoveni și un partener de încredere pentru țara noastră”, a transmis Maia Sandu.