Nici nu s-a asezat bine in fotoliul de ministru de Interne, ca a trecut la demiteri. Dorin Recean l-a concediat astazi pe unul dintre cei trei adjuncti ai sai. S-a intamplat la scurt timp, dupa ce, astazi, noul sef de la Interne a fost prezentat oficial politistilor. Fostul ministru, Alexei Roibu, i-a urat succes. Dupa discursurile, care au durat cateva minute, generalul si cel care i-a luat locul s-au imbratisat.
Noul sef al Internelor, Dorin Recean, si-a facut aparitia la minister alaturi de premier. Ambii au coborat din aceeasi masina. Cei doi au fost intampinati de generalul Alexei Roibu, dupa care toti s-au indreptat in sala unde urmau sa aiba loc prezentarile.
De la tribuna, Vlad Filat a amintit celor din sala ca este al treilea ministru de Interne pe care-l prezinta de cand este premier. Filat a fost concis in declaratii. El a cerut sa fie redus numarul celor 56 de directii, iar sefii lor sa fie evaluati.
In discursul sau, generalul Alexei Roibu i-a urat succes celui care i-a luat locul si si-a cerut scuze de la unii politisti.
Dupa luarile de cuvant, cei doi s-au imbratisat pe scena, vadit emotionati.
Ministerul de Interne s-a ales cu un nou sef dupa ce ieri Guvernul a anuntat ca generalul a depus cerere de demisie. Alexei Roibu spune ca a plecat in urma unei intelegeri cu conducerea Executivului.
Proaspatul ministru de Interne a lasat sa se inteleaga ca unele subdiviziuni vor fi comasate. Scump la detalii, Dorin Recean, a vorbit si despre schimbarea viceministrilor si altor sefi de la Interne.
Mai tarziu, in cadrul sedintei guvernului noul ministru a propus sa fie demis adjunctul sau, Iurie Cheptanaru, generalul care a ocupat aceasta functie 3 ani. Acesta nu a parut intristat de noutate.
In locul lui Cheptanaru a fost numit un fost sef de directie asigurare operativa de la Centrul Anticoruptie, Valeriu Ciobanu. Deocamdata nu este clara soarta celorlalti doi viceministri: Vasile Dragomir si Dumitru Ursachi.
Noul ministru de Interne, Dorin Recean, are 38 de ani si este economist de profesie. El a fost in ultimul timp viceministrul Tehnologiei Informatiei.


