Vicepreședintele fostului Partid „Șor” din Anenii Noi, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru finanțare ilegală din partea unui grup criminal. Decizia a fost pronunțată astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Potrivit PA, instanța l-a condamnat pe inculpat la 4 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, iar pe lângă pedeapsa principală, a dispus și privarea dreptului de a ocupa funcții și de a gestiona resurse financiare în cadrul partidelor politice pe o perioadă de 4 ani. Măsura preventivă a arestului, aplicată încă din 3 iulie 2025, a fost menținută.
Totodată, din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea sumei de peste 2,9 milioane de lei, bani folosiți pentru finanțarea ilegală a activităților partidului, inclusiv organizarea protestelor și remunerarea participanților. De asemenea, sechestrul aplicat asupra bunurilor acestuia a fost păstrat pentru confiscarea specială.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, împreună cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpatul, știind că partidul era finanțat de un grup criminal condus de Ilan Șor, a contribuit la acceptarea acestor fonduri ilegale și a oferit resurse și informații pentru susținerea activităților partidului. Prin acțiunile sale, acesta ar fi urmărit influențarea procesului politic din Republica Moldova și obținerea de putere prin mijloace ilegale.
Decizia Judecătoriei Chișinău poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău, iar acuzatorul de stat urmează să decidă dacă va face apel.

