Guvernul Romaniei a decis sa simplifice procedurile de expropriere la realizarea unor proiecte de interes national. Motivul anuntat de premierul roman Victor Ponta este faptul ca autoritatile nu reusesc sa construiasca o "amarata" de conducta de gaze spre Republica Moldova, deoarece 40 de proprietari nu vor sa fie expropriati, scrie Adevarul.md.

Premierul Victor Ponta a anuntat la inceputul sedintei de Guvern de marti ca va fi aprobat un proiect de lege privind expropierile, masura fiind necesara pentru interconectarea retelelor de gaze ale Romaniei cu Republica Moldova, si a aratat, printr-o discutie cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, ca lucrarile sunt ingreunate deoarece 40 de proprietari dintr-un total de 350 nu accepta sa fie expropriati, scrie Adevarul.md.

"Mai sunt inca 40 de propietari pe care nu-i convingem, nu, domnul ministru? Nu am reusit sa-i convingem (...) Am ramas cu 40 care nu vor sa punem conducta spre Moldova in niciun fel", a afirmat premierul.

Ministrul a explicat ca cei 40 de proprietari solicita prea multi bani ca despagubiri pentru a accepta exproprierea. "O sa adoptam actul normativ, astazi, prin care sa putem sa facem totusi aceste expropieri mai usor, pentru ca vrem sa ne legam de Republica Moldova, sa exportam energie, sa ajutam Moldova sa fie independenta energetic si nu convingem 40 de cetateni. Banuiesc ca sunt tot din Moldova noastra, de la Iasi spre Ungheni. Nu vor sa ne lase sa facem conducta si incercam sa gasim o varianta legala ca, totusi, sa putem sa facem o amarata de conducta", a adeclarat premierul roman.

In urma cu doua saptamani, Victor Ponta a anuntat ca autoritatile de la Bucuresti doresc sa finalizeze pana la sfarsitul acestui an interconectarea retelelor de gaze cu Republica Moldova. Interconectorul Iasi - Ungheni este unul dintre proiectele majore de infrastructura energetica pentru Republica Moldova, fiind un element-cheie in strategia Chisinaului de a-si reduce dependenta fata de importurile de gaze naturale din Rusia.

Construirea conductei Iasi - Ungheni este sprijinita de Comisia Europeana, care o finanteaza prin Programul Operational Comun Romania - Ucraina - Moldova. Lungimea gazoductului va fi de 43,2 kilometri, din care 32,8 kilometri pe teritoriul Romaniei, presupune costuri de 19,2 milioane de euro si va putea transporta anual 1,5 miliarde metri cubi de gaze.

Doua saptamani in urma si Republica Moldova a anuntat licitatie publica pentru constructia portiunii de 11 kilometri de gazoduct ce va trece pe teritoriul tarii. Autoritatile au anuntat ca lucrarile de constructie ar putea fi lansate in luna august 2013.