Israelul a decis să prelungească automat cu trei luni mai multe tipuri de vize pentru cetățenii străini aflați deja pe teritoriul țării, în contextul situației actuale din regiune. Măsura vizează documentele al căror termen de valabilitate expiră în perioada 1 aprilie – 31 mai 2026.
Potrivit informațiilor comunicate de Ambasada Republicii Moldova în Israel, prelungirea se aplică fără necesitatea depunerii unei cereri și acoperă o gamă largă de vize și permise de ședere. Astfel, sunt incluse vizele de muncă de tip B1, cele turistice B2, vizele de voluntariat B4, precum și vizele de ședere temporară A1 și A5.
Mai multe categorii de vize, vizate de prelungire automată
De asemenea, măsura se extinde asupra vizelor de student A2 (cu excepția stagiarilor din agricultură), vizelor pentru clerici A3, celor pentru însoțitori A4, dar și vizelor de intrare. Sunt incluse și permisele emise în scop de reunificare a familiei sau din motive umanitare.
Autoritățile subliniază că persoanele eligibile nu trebuie să se prezinte la birourile Ministerului de Interne, întrucât prelungirea este operată automat în sistem.
Măsură destinată cetățenilor străini deja aflați în Israel
Decizia se aplică exclusiv cetățenilor străini care se află deja pe teritoriul Israelului în această perioadă și are drept scop facilitarea șederii legale, în condițiile în care deplasările și procedurile administrative pot fi afectate de contextul regional.
Ambasada Moldovei recomandă cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să verifice valabilitatea documentelor, pentru a evita eventuale neclarități.


