Fostul prim-ministru Vlad Filat îl dă în judecată pe ex-premierul Ion Sturza pentru mai multe declarații făcute în cadrul Podcastului Lorenei. Liderul PLDM consideră afirmațiile drept denigratoare și îi cere dezmințiri lui Sturza. Acesta a reacționat pe rețele, spunând că își retrage declarațiile, dar modul în care o face pare a fi unul ironic.
„Filat aducea banii la partid?”
Ion STURZA, FOST PREMIER: „Eu cred că și el personal aducea, dar și avea grijă ca și alții să-i aducă. Fiecare agent economic sau mai mulți agenți economici, benevol sau un pic mai constrânși veneau cu gentuța la partid.
-A avut Filat vreo contribuție la furtul miliardului sau nu?
-Contribuția lui a fost că el a inițiat procesul și l-a impus pe Leancă să promoveze proiectul, dar în rest nu.”
Sunt câteva dintre declarațiile făcute de Ion Sturza la Podcastul Lorenei, postat pe youtube acum două săptămâni. Fostul premier a vorbit și despre relațiile lui Vlad Filat cu Ilan Șor. După aceste afirmații, Filat a cerut dreptul la replică, în cadrul Podcastului Lorenei...
Vlad FILAT, FOST PREMIER: „S-au făcut afirmații la dvs la emisiune că eu mă ocupam de colectarea de bani la agenții economici, este o minciună sfrântată.”
...și dezmințiri din partea lui Sturza pentru afirmațiile pe care le consideră defăimătoare. Ion Sturza a venit cu un răspuns pe facebook.
„Am decis și eu să dezmint(fără ironie)public: Tot ce am declarat eu, Ion Sturza, despre Vlad Filat în podcastul Lorenei Bogza de la ProTV și difuzat pe YouTube… nu corespunde adevărului. Nimic. Niciodată”,scrie fostul premier.
Totuși, modul în care a scris postarea lasă să se înțeleagă că dezmințirea ar fi ironică. L-am sunat pe Sturza pentru un comentariu, dar nu ne-a răspuns la apeluri. Și în luna iunie cei doi foști premieri au avut un schimb de replici pe facebook.
