Fostul deputat PD, Vladimir Andronachi, ramane in arest preventiv. Asta dupa ce astazi, magistratii de la Curtea de Apel au respins contestarea depusa de avocatii fostului deputat PD, Vladimir Andronachi, privind masura de arest preventiv.
Fostul deputat nu a fost prezent la sedinta, acesta fiind plasat in arest in penitenciarul numarul 13 din capitala. Avocatii au cerut ca acesta sa fie eliberat.
Vladimir Andronachi a fost retinut la inceputul lunii noiembrie la frontiera cu Ucraina, de unde a fost expulzat, dupa ce a fost declarat persoana indezirabila pe teritoriul tarii vecine.
Vladimir Andronachi este cercetat in trei cauze penale - in dosarul „Metalferos”, in care este banuit de spalare de bani, in dosarul fraudei bancare, in care acesta, sotia, dar si juristul familiei sunt invinuiti de escrocherie si spalare de bani, si in dosarul privind tentativa de deposedare a Republicii Moldova de sediul Consulatului din Odesa. Vladimir Andronachi pledeaza nevinovat si refuza sa dea declaratii. Acesta este arestat preventiv pe un termen de 30 de zile.
Andronachi a fost ales deputat in 2014 pe listele PD, iar in 2019 a obtinut al doilea mandat. Ziarul de Garda scrie ca el este un apropiat al lui Vlad Plahotniuc, despre care procurorul general spunea ca ar fi unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului. Sursa citata mai noteaza ca ex-deputatul a fost subiectul mai multor investigatii jurnalistice in care se mentiona ca familia Andronachi ar gestiona direct sau prin intermediari afaceri de milioane de lei, care nu se regasesc in declaratiile de avere.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.