Rada Suprema n-a acceptat demisia prim-ministrului Ucrainei Vladimir Groisman. Cererea sefului statului pentru demisia premierului a fost sustinuta, joi, de 97 de deputati, iar pentru a fi acceptata ar trebui sa voteze cel putin 226 de deputati, scrie presa rusa.
Astfel, guvernul va continua sa-si indeplineasca obligatiile in componenta maxima.
Inainte de vot, Groisman a spus ca va primi orice decizie a Radei Supreme. "Voi accepta orice decizie cu respect."
Imediat dupa votare, Groisman a declarat ca este gata sa-si continue activitatea, mentionand ca tara se afla intr-o situatie dificila.
"De exemplu, in acest an va trebui sa platim 417 miliarde de hrivne (15,6 miliarde de dolari) pentru serviciul datoriei de stat si aceasta este o treime din bugetul Ucrainei", a subliniat primul-ministru.
El a promis sa continue reformele initiate si ca "aceste schimbari vor avea loc mai repede daca fractiunile parlamentare se vor uni si vor vota".


