Vladimir Voronin a solicitat astazi Curtii Constitutionale sa dispuna renumararea voturilor la alegerile parlamentare.

Seful statului s-a adresat curtii in calitatea sa de presedinte al PCRM. Liderul comunistilor sustine ca renumararea integrala a voturilor va deveni un argument important pentru institurea pacii si a stabilitatii politice in tara. Voronin isi motiveaza adresarea prin situatia creata in urma evenimentelor violente din ultimele zile, de care invinuieste opozitia. Totodata, liderul PCRM aminteste ca alegerile au fost recunoscute libere si democratice de observatorii straini.