Asa si-a luat ramas bun Vladimir Voronin de la moldoveni inainte de a-si prezenta oficial demisia.

El a anuntat astazi intr-o adresare televizata ca lasa postul de presedinte al Republicii Moldova si trece in opozitia parlamentara. Nu inainte insa de a critica din nou Alianta pentru Integrare Europeana, de a demite un functionar si de a oferi distinctii de stat. Ulterior, el a avut o intrevedere scurta cu membrii Guvernului in exercitiu. Vladimir Voronin, deja in calitatea sa de simplu deputat, a recunoscut ca de un an tara se afla intr-o criza economica profunda, lucru negat de autoritatile centrale in timpul campaniei electorale din primavara. Inainte de a-si prezenta oficial demisia, Voronin l-a eliberat prin decret prezidential pe Igor Colenov din functia de director general al Serviciului Graniceri si a impartit distinctii de stat unui grup de persoane. Voronin s-a aflat la carma tarii timp de 8 ani, avand doua mandate consecutive, ultimul fiind obtinut in urma votului din 4 aprilie 2005. In urmatorii 4 ani insa Vladimir Voronin se va bucura de paza de corp platita din banii contribuabililor. De asemenea, va mai beneficia de asistenta medicala pe viata, tratament sanatorial gratuit o data pe an si automobil, dar nu 24 din 24, ci dupa necesitate in baza unui orar stabilit de Guvern.