Tichetele de masa nu vor fi anulate. Despre acest lucru a anuntat ministrul Finantelor, Natalia Gavrilita, intr-un comunicat de presa.
Potrivit comunicatului, ajustarile legislative propuse urmaresc schimbarea tratamentului fiscal aplicat tichetelor de masa, acestea fiind supuse impozitarii in regim general, prin achitarea contributiilor de asigurari sociale de stat obligatorii, primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicala si impozitului pe venit. Tichetele de masa reprezinta salarii care nu contribuie la plati medicale, sociale si pensii.
La moment conform estimarilor 30 de mii de persoane beneficiaza de tichete de masa, fiind acordate de aproximativ 620 de angajatori. Prin simpla transformare a cardului salarial in tichet de masa, ar exista riscuri extrem de mari ca in anul 2020, sa fie inregistrat un fond de aproape 1 miliard de lei din care nu sunt achitate contributii si prime de asigurari sociale si medicale. Aceasta pune in pericol sustenabilitatea Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat, se arata in comunicat.
Tot in comunicatul care vine sa explice declaratiile de ieri facute de Gavrilita, se pune ca este important ca orice masura, inclusiv si tichetele de masa, sa fie introdusa in situatia cind parametrii bugetari permit aceasta. Or, introducerea acestei masuri concomitent cu o reforma ampla de reducere a cotei contributiilor sociale a fost extrem de riscanta pentru sustenabilitatea bugetara.
Pe fundalul reformei fiscale din 2018, ar fi fost reduse contributiile obligatorii de asigurare sociala. Astfel, masurile care ar afecta veniturile bugetare si in special Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat dauneaza sustenabilitatea sistemului de asigurari sociale.
Potrivit ministerului Finantelor, in figura de mai jos este prezentata situatia transferurilor de la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat (sumele sunt prezentate in milioane de lei, deci in 2019, in bugetul aprobat, suma necesara transferului din bugetul de stat e 2.8 miliarde).
Masura data este una responsabila si are ca scop atat asigurarea viitorului cetatenilor, cat si sustenabilitatea si buna administrare a Bugetului de Asigurari Sociale, obiective prioritare pentru Ministerul Finantelor, se mai arata in comunicatul emis.



