Vladimir Voronin spune ca pilotii moldoveni capturati acum 3 ani de talibanii din Afganistan au fost eliberati mai de demult, doar ca anuntul s-a facut abia acum, inaintea alegerilor parlamentare. Liderul PCRM spune ca Dodon si Candu isi asuma meritele pentru aceasta.
Vladimir VORONIN, LIDERUL PCRM: „Nu pot imparti inaite de alegeri cui apartine acest merit, dar nu este al nimanui. Nici a democratilor, nici a socialistilor nu-i acest merit, nici a lui Dodon. Acesti oameni demult au fost eliberati, numai ca s-a taraganat cu ceea ca ei sa vina acasa. Si poate intr-adevar ceea ce vorbea ieri Candu, poate-i mai mult adevarat decat ceea ce spune Dodon, ca cineva i-a retinut inca pe undeva pentru patru luni de zile.”
Anuntul despre eliberarea celor doi piloti moldoveni de la talibanii din Afganistan a fost facut ieri de Igor Dodon in cadrul unei conferinte de presa. Imediat Andrian Candu a reactionat si a spus ca Igor Dodon profita de eliberarea lor pentru a-si face campanie.
Cei doi piloti capturati de talibanii din Afganistan acum trei ani, au fost eliberati si se afla intr-un spital din Moscova. Despre asta a anutat astazi seful statului Igor Dodon.
Din imaginile postate de seful statului pe o retea de socializare, se vede cum cei doi piloti moldoveni coboara dintr-o aeronava, in timp ce cateva persoane ii asteapta la trapa avionului.
Ulterior, acestia sunt urcati intr-o ambulanta si transportati la un spital. Imaginile au fost filmate acum doua zile, sustine Igor Dodon. Acesta a declarat ca pilotii au fost eliberati gratie autoritatilor rusesti, la care el s-ar fi adresat anul trecut.
Seful statului insa nu a spus cine si-a asumat cheltuielile pentru asta si nu a oferit detalii despre conditiile in care moldovenii au fost eliberati.
Cei doi piloti au fost capturati de talibani pe 24 noiembrie 2015, in timp ce efectuau o misiune civila in Afganistan la bordul unui elicopter care apartinea unei firme moldovenesti. Un al treilea membru al echipajului a fost ucis.
De atunci, autoritatile de la Chisinau nu au mai facut niciun anunt despre soarta lor – pana anul trecut, cand Renato Usatii a postat mai multe filmulete pe Facebook in care cei doi piloti ofera detalii personale despre ei pentru a-si confirma identitatea. Inregistrarile ar fi fost facute in decembrie 2017.

