"Noi insistam ca tot Parlamentul sa fie demis si sa fie organizate alegeri anticipate. Parlamentul nu este in stare sa plaseze legile cele mai importante pe ordinea de zi. Aici in Parlament parca este o adunare de oameni care se vad pentru prima data si care pentru prima data aud cuvantul Moldova". Declaratia a fost facuta de liderul PCRM, Vladimir Voronin, dupa sedinta de azi a legislativului.

Intrebat daca o sa aiba sustinerea deputatilor AIE, pentru al demite pe democratul Vlad Plahotniuc, Vladimir Voronin a spus ca au sustinere din partea poporului. “Poporul a ales Parlamantul si nu Alianta”, a specificat Voronin.

Vizavi de altercatia de ieri din Parlament, liderul PCRM a declarat ca nu deputatii din fractiunea pe care o reprezinta provoaca scandalurile, ci reprezentantii Aliantei. “Mai degraba pe deputatii nostril ii atrag in scandaluri, si nu invers”, a conchis Voronin.

Azi, PCRM a anuntat va initia procedura de demitere a prim-vicepresedintelui Parlamentului, Vlad Palahotniuc venind cu o initiativa legislativa prin care vor cere revocarea democratului din functie.

Ieri, deputatul comunist, Grigore Petrenco a anuntat ca Vlad Plahotniuc este supravegheat de interpolul din Italia. Deputatii PCRM au cerut sa vina de urgenta in Parlament, procurorul General, Valeriu Zubco pentru a se pronunta pe marginea acestui caz.