Noi nu mai vrem sa ne jucam cu Alianta si ceea ce reprezinta Ghimpu, a spus liderul PCRM, Vladimir Voronin, dupa ce Parlamentul a refuzat includerea pe ordinea de zi a proiectului de demisie a lui Mihai Ghimpu propus de comunisti.
Potrivit lui Voronin, deputatii comunisti au participat la sedinta de astazi pentru a demonstra ca Marian Lupu este un aliat si sustinator al presedintelui interimar, iar toate declaratiile facute de liderul PD nu fac decat sa duca in eroare populatia.
Voronin a mai adaugat ca Marian Lupu inca mai spera sa ajunga cu ajutorul lui Ghimpu si alte parti componente al Aliantei in functia de presedinte al tarii.
La randul sau, liderul democrat a declarat ca tot ce au facut deputatii comunisti in sedinta de astazi este o rusine, iar faptul ca Mihai Ghimpu detine functia de presedinte interimar se datoreaza in primul rand comunistilor, care in noiembrie au boicotat alegerile presedintelui.


