Desi in dimineata zilei de duminica, 19 mai, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a anuntat ca are programata o intrevedere cu Å tefan Füle, comisar european pentru extindere si politica europeana de vecinatate, peste cateva ore acesta s-a razgandit. Potrivit unui comunicat de presa remis de PCRM, intalnirea nu a avut loc in semn de protest fata de " comportamentul arogant" al oficialului european in timpul vizitei sale la Chisinau, transmite IPN.



„În situatia în care pentru unii functionari europeni de rang înalt sustinerea grupurilor minoritatilor sexuale marginale, precum si sustinerea gruparilor criminal-oligarhice de la guvernare este mai presus de respectarea drepturilor si intereselor vitale ale majoritatii cetatenilor Republicii Moldova, Partidul Comunistilor a considerat inutila întrevederea programata”, se spune în comunicatul PCRM.


Tot duminica, liderul PCRM a declarat jurnalistilor ca nu a fost invitat la Ziua Europei, dar ca nici nu întelege ce e cu aceasta sarbatoare. „Nu ar fi fost posibile aceste jocuri ale lor cu Ziua Europei fara Marea Victorie de la 9 mai din 1945, obtinuta de poporul sovietic”, a mentionat Vladimir Voronin.


Liderul PCRM a declarat, de asemenea, ca nu va participa la discutii privind formarea noului guvern si ca doar dupa alegerile parlamentare anticipate va reveni la subiectul majoritatii parlamentare. Potrivit liderului comunist, vicepresedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, nu poate exercita atributiile presedintelui forului legislativ. „În Constitutie sunt indicate atributiile presedintelui Parlamentului. Daca cineva îsi asuma aceste atributii, ele pot fi atacate la Curtea Constitutionala”, a afirmat Voronin.


Declaratiile au fost facute la un eveniment public, organizat de PCRM lânga monumentul lui Lenin de la Moldexpo. Comunistii au sarbatorit astfel  Ziua Pionerului, acceptând în rândurile organizatiei mai multi tineri.


Comisarul european Štefan Füle a avut sâmbata, 18 mai, întrevederi separate cu seful statului, Nicolae Timofti, liderul PDM, Marian Lupu, si liderul PLDM, Vlad Filat. Duminica dimineata a avut o întrevedere cu liderul Socialistilor, Igor Dodon.