Liderul comunist Vladimir Voronin se va intalni maine cu democratul Marian Lupu, dar nu va participa la alegerile prezidentiale. Declaratia a fost facuta astazi de catre Voronin, care spune ca intrevederea de maine a fost solicitata de Lupu.
Desi a acceptat sa se intalneasca cu candidatul anuntat al Aliantei la functia sef al statului, Voronin pare hotarat sa nu participe la scrutinul de luni.
Totodata, liderul PCRM a declarat ca nu il intereseaza cele 12 propuneri facute de Marian Lupu, pentru ca deputatii comunisti sa participe la votare. Voronin si Lupu s-au intalnit si inainte de prima tentativa de alegere a presedintelui. Discutiile, se pare, nu au avut niciun rezultat, pentru ca fractiunea comunistilor a boicotat scrutinul.


