Liderul PCRM Vladimir Voronin vrea sa fie pazit de bodyguarzi si dupa 11 septembrie, cand expira termenul legal. Sefa fractiunii comunistilor din Parlament, Maria Postoico, i-a trimis o solicitare in acest sens presedintelui Nicolae Timofti. Presedintia urmeaza sa ii ofere un raspuns intr-o saptamana.
Nicolae Timofti va raspunde solicitarii intr-o saptamana, iar intre timp a cerut opinia Serviciului Paza de Stat.
Comunistii nu au raspuns astazi la telefoane, pentru a justifica solicitarea facuta catre Nicolae Timofti, pe care nu il recunosc drept presedinte legitim. Deputatul PCRM Eduard Musuc spune ca nu poate comenta situatia.
Purtatorul de cuvant al presedintelui afirma ca vara aceasta si lui Mihai Ghimpu i-a expirat termenul in care a beneficiat de paza de stat. Ghimpu insa a renuntat la bodyguarzi.
Potrivit legii, fostii sefi de stat beneficiaza de paza si protectie de stat timp de patru ani dupa incheierea mandatului. Pentru Vladimir Voronin, acest termen expira la 11 septembrie.


