Curtea Constitutionala a dispus astazi renumararea voturilor exprimate la alegerile din 28 noiembrie. Instanta a dat astfel curs solicitarii Partidului Comunistilor, care a declarat ca la intocmirea proceselor verbale dupa numararea buletinelor au fost comise numeroase nereguli.


Potrivit Curtii Constitutionale, in paralel cu renumararea voturilor, Comisia Electorala Centrala urmeaza sa contrapuna listele electorale de baza cu cele suplimentare, pentru a vedea daca ele nu contin unele si aceleasi nume. Presedintele Comisiei Electorale Centrale nu a vrut sa comenteze decizia Curtii Consitutionale.

Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, spune ca greselile care au fost inregistrate la intocmirea proceselor verbale, acestea nu sunt in masura sa influenteze rezultatul final al scrutinului. Juristul PCRM spune ca formatiunea sa acumuleaza in prezent probe, care ar demonstra ca alegerile au fost fraudate prin votarea multipla. Cand vor reusi sa le obtina, comunistii ar putea cere anularea rezultatelor alegerilor.

Conform Codului Electoral, renumararea voturilor urmeaza sa fie efectuata in decurs de 7 zile. Dupa ce vor fi anuntate rezultatele renumararii, Curtea Constitutionala poate dispune extinderea termenului de pronuntare a unei decizii de validare a rezultatelor.