Doua firme, conduse de persoane apropiate familiei Diacov, au privatizat mai multe spatii de pe str. Eminescu 52, acolo unde este amplasat monumentul de arhitectura de insemnatate nationala «conacul urban al lui A. D. Inglezi». In urma acestor tranzactii, Boris Focsa, ministrul Culturii, s-a ales cu un dosar penal, scrie ZdG.
Pe str. Eminescu 50, adica in cladirea de langa monumentul privatizat, fiicele lui Dumitru Diacov, Olesea Diacov si Natalia Stati, au o mica, dar luxoasa cafenea, numita «Café Café». Familia Diacov nu a facut niciodata un secret din faptul ca acel local ii apartine. In 2007, o importanta revista de la noi scria despre relansarea localului de pe str. Eminescu. «Gratie imaginatiei noilor patroane, frumoaselor si mondenelor surori Natalia Stati si Olesea Diacov, localul s-a bucurat de o noua tinuta, regasindu-se in motivele unei toamne de aur», preciza o revista.
Interesant este faptul ca imobilul in care este amplasat localul familiei Diacov apartine tot Ministerului Culturii. Acesta, insa, e trecut la balanta Teatrului «Luceafarul», aflat in imediata apropiere. Fiicele lui Dumitru Diacov inchiriaza si, respectiv, platesc pentru chirie teatrului, al carui conducator a fost anterior Boris Focsa, al carui nas de cununie este Ion Diacov, procurorul mun. Chisinau, fratele deputatului PD.
Anul trecut, organele de drept au examinat o plangere din partea lui Ion Siman, fost director al Moldova Film, pe marginea acestui subiect. Siman scria in plangere ca firma «DND Atlantic» SRL, care apartine Nataliei Stati, inchiriaza spatiul la un pret de piata mult diminuat fata de cel real, astfel fiind prejudiciate interesele statului. Atunci, oamenii legii mentionau ca totul ar fi conform legii. Potrivit contractului, firma familiei Diacov plateste pentru chiria lunara a spatiului unde isi are amplasata cafeneaua aproximativ 2 mii de lei lunar (25 mii de lei, anual), asta in conditiile in care locatia se afla chiar in centrul Chisinaului.
Ion Stefanita, directorul Agentiei de inspectare si restaurare a monumentelor, cel care, acum un an, a prezentat dosarul privatizarii de pe str. Eminescu 52 opiniei publice, spune ca, pe parcursul investigatiilor facute la acest subiect, a inteles ca, in spatele privatizarilor, s-ar afla persoane importante.
“Nu am argumente, dar, din cate am observat, mi s-a creat aceasta impresie, ca exista o legatura intre faptul ca fiicele lui Diacov au cafenea pe str. Eminescu 50 si privatizarile de pe Eminescu 52. Am ajuns la concluzia ca, in spatele acestor privatizari, se afla cineva serios. Discutand cu mai multe persoane din domeniu, mi s-a spus: Ion, nu te baga, ca aici sunt implicate persoane foarte importante, de un rang foarte inalt. E clar ca Fosca nu a facut pentru el ceea ce a facut», mai spune Stefanita.
Datele de la Camera Inregistrarii de Stat arata ca si cele doua firme care au privatizat spatii in incinta monumentului de arhitectura, in 2012, SRL «Safe-Com» si «Somex-Consulting» SRL, au legaturi indirecte cu familia deputatului PD. Firma SRL «Safe-Com», fondata pe 1 octombrie 2010, are un capital social standard, de 5400 lei, iar adresa juridica e intr-un apartament de pe str. Alexandru Cel Bun, din Chisinau.
Victoria Paladi este directoarea si fondatoarea firmei. Aceasta este, cel putin, o buna prietena a fiicelor lui Dumitru Diacov, Olesea si Natalia. Pe o retea de socializare acestea isi comenteaza una alteia diferitele postari si poze. Totodata, Victoria Paladi a fost prezenta, in 2007, la relansarea cafenelei surorilor Diacov, eveniment relatat de o revista mondena din Chisinau. Firma «Safe-com» a luat in locatiune cladirile de pe str. Eminescu 52 pe 26 octombrie 2010, la o luna de la fondare.
Cealalta firma care a participat la privatizarea monumentului de arhitectura, SRL «Somex Consulting», a fost fondata la 5 zile dupa SRL «Safe-Com», pe 6 octombrie 2010. Si aceasta are capitalul social de 5400 lei si adresa juridica intr-un bloc de locuit de pe str. Calea Orheiului. Director si singurul fondator al acestui SRL este Serghei Guzun. Persoane din cercul de prieteni al familiei Diacov ne-au spus ca si Serghei Guzun este in relatii apropiate cu familia deputatului. Informatia precum ca spatiul de pe Eminescu 52 a fost privatizat, prin intermediari, de catre familia Diacov ne-a fost confirmata si de angajati ai Ministerului Culturii.
Oficial insa nimeni nu vorbeste nimic despre aceste relatii. Ministrul Culturii, Boris Focsa, nu a fost de gasit la telefon de ZdG.
Dumitru Diacov, deputat si presedinte de onoare al PD, a spus ca nu este un secret pentru nimeni ca fetele sale lucreaza si detin cafeneaua de pe str. Eminescu 50, inchiriind spatiul unde aceasta e amplasata. «Ghimpu sa lupte cu comunistii, dar sa nu se anine de copii. Ei, hai si-om vorbi. Nu exista vreo legatura dintre firmele care au privatizat si familia mea», a mentionat acesta. Intrebat cum se face atunci ca fondatorii acelor firme sunt cel putin cunoscuti cu cele doua fiice ale sale. «Ei si care-i problema? In Chisinau, toata lumea se cunoaste cu toata lumea», a replicat deputatul.
Natalia Stati a spus si ea ca nu are nicio legatura cu privatizarile de pe str. Eminescu 52, mentionand ca are o afacere in apropiere si ca plateste toate impozitele si chiria pentru spatiul respectiv. «Eu nu am sa ma refer la declaratiile dlui Ghimpu, pentru ca fiecare a doua sa declaratie este aberanta», a punctat fiica lui Dumitru Diacov.
Intrebata daca-i cunoaste pe Victoria Paladi si pe Serghei Guzun, directorii firmelor care au privatizat, Natalia Stati a spus: «Pe Victoria Paladi o cunosc… Dar, eu pot sa cunosc multa lume, nu inseamna ca stiu si ce afaceri au. Pot sa-l cunosc personal si pe dl Ghimpu, dar asta nu inseamna ca ii cunosc afacerile».
Nici despre cele 15% din firma «Alicecom», firma care arendeaza un spatiu pe Eminescu 52, Natalia Stati nu a dorit sa discute, spunandu-ne ca nu ne cunoaste si ca nu ar dori sa participe la discutii de acest gen, pentru ca «de fiecare data cand sunt tensiuni politice, sunt asemenea discutii».


