Cat curaj incape intr-un copil? Valeria a ajuns in Moldova la scurt timp dupa ce a inceput razboiul din Ucraina. Impreuna cu bunica sa, a pasit intr-o tara straina, dar care i-a oferit un strop de pace si... un mic taram pentru visele ei - VIDEO

- “Buna dimineata!”

 “- Eu te iubesc.
- Si eu te iubesc.
- Eu mai mult.”

“Este zgomotos in Zaporojie. Multe nu o sa spun, dar iar regiunea noastra…”

Datorita acestui ecran, distanta si dorul devin un pic mai usor de indurat pentru Valeria, un cpoil de 12 ani despartita de mama sa de cateva luni, din cauza razboiului.

“- Ce ai facut azi?
- Sunt in tramvai, merg la munca.”

De la Zaporojie, copila, de mana cu bunica sa, a inceput o alta viata… la Cricova.

Nina IGNATENCO, BUNICA VALERIEI:   “Este ingrozitor. Noi fugeam la subsol, e alerta. Alergam, nu stiam unde, noapte. Regiunea Zaporojie, satele, totul este bombardat. E ingrozitor. Casa mea inca rezista, dar geamurile sunt sparte.”

Au trecut cateva luni de atunci, insa Valeria isi aminteste cu durere cuvintele mamei – vin vremuri grele si trebuie sa plece cu bunica.

Valeria SVIRCENKO, REFUGIATA:  “Cel mai mult vreau sa o vad pe mama mea.”

Mama copilei a ramas acolo, sub vuietul alarmelor aeriene si al bombardamentelor. Asa ca in zilele cand ii este mai greu, Valeria isi gaseste alinarea privind la fotografia veche si ingalbenita de ani a mamei.

Valeria SVIRCENKO, REFUGIATA:  “Aceasta fotografie sta aici sa ma uit la mama, imi amintesc de ea, pot sa o ating, sa o imbratisez, sa o sarut.”

Chiar daca durerea despartirii e mare, Valeria stie ca intr-o zi se va intoarce acasa. Pana atunci, a decis ca oriunde s-ar afla isi va cladi caramida cu caramida visul – acela de a deveni o dansatoare de performanta. Si a mers la dans popular.

Valeria SVIRCENKO, REFUGIATA:  “Vreau sa invat multe miscari din dansurile populare moldovenesti si dupa, sa merg la mine si sa invat fetele si baietii din Ucraina, de la cursurile de dans.”

Si s-a inscris si la o scoala cu predare in limba rusa din oras, pentru a nu ramane in urma cu materia scolara.

Valeria SVIRCENKO, REFUGIATA:  “Sa stai acasa este plictisitor, trebuie sa invat. Am aflat ca aici in clasa a sasea se preda fizica, la noi din clasa a saptea este. Am avut ore de matematica, limba rusa.”

Are in program si lectii de limba romana. 
Primavara, dupa cateva luni petrecute printre colegi moldoveni, Valeria ne spunea ca isi doreste mult sa cunoasca limba.

Valeria SVIRCENKO, REFUGIATA:  “In primul rand (n.r sa invat) limba romana, noi dansuri, cantece.”

Iar acum la joaca bate mingea cu baietii…

… si continua sa invete cu ei expresii noi.

“- Spune acrobatii.
- Acrobatii.
- Spune eu fac la bara acrobatii.
- Eu fac… E foarte complicat.”

Si stie deja sa si scrie unele cuvinte.

Vara, cand nu sunt nici lectii, nici dansuri, tanara aduna cei mai buni prieteni in fata scolii si se transforma in invatatoare… de dans.

Dupa distractiile care durau cat era ziua de lunga, se intorcea acasa pentru a ajuta bunica si matusa la treburile casnice.

 “Salut. Tine, mananca.”

- “Facem curat, le dam apa, ii hranim cu frunze de porumb.
- Eu am acasa o pisica si un caine. Cand eram mica am avut un iepure mic.”

Cu un zambet larg si plin de sinceritate, Valeria ne-a tot povestit despre pasiunile sale, despre zilele petrecute intr-o tara straina si despre vise. Dupa surasul sincer insa ascunde lacrimi amare ale unui copil despartit de mama sa si de tot ce numea acasa.