În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), un grup de jurnaliști de investigație a documentat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților partidelor cu șanse mari să treacă pragul electoral, potrivit sondajelor, dar și a unor candidați independenți și lideri ai formațiunilor politice participante la scrutin. Profilurile candidaților vor fi publicate în perioada 1-24 septembrie 2025 pe site-ul Moldova Curată.
Informații generale
Victor Pruteanu (33 de ani) este candidat al Blocului electoral Alternativa din partea Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), condus de primarul Capitalei, Ion Ceban. Pruteanu este al 13-lea pe listă. Este jurist de profesie, deține funcția de consilier în cabinetul primarului Ion Ceban și un membru activ al Partidului MAN, formațiune care se declară cu viziuni proeuropene, deși liderul său a avut anterior o retorică puternic anti-europeană.
În 2014 a fost angajat la Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lângă Comisia Electorală Centrală din Moldova. Din 2017 s-a angajat la Parlamentul Republicii Moldova, fiind şef în Secţia multimedia şi reţele de socializare din cadrul Direcţiei generale comunicare şi relaţii publice, de unde a fost eliberat în 2022, pe motiv că funcția a fost lichidată. O hotărâre a Judecătoriei Chișinău a constatat că demiterea a fost ilegală.
Integritatea în activitatea politică
După ce a exercitat funcții publice în cadrul CEC și Parlamentului, Victor Pruteanu a devenit membru al Partidului Mișcarea Alternativa Națională, fondată de primarul capitalei Ion Ceban în august 2022. În decembrie 2022, Pruteanu a participat la congresul de constituire a partidului. Este un membru și un promotor activ al formațiunii.
În calitate de reprezentant MAN, Pruteanu a făcut mai multe declarații și a participat la proteste împotriva Comisiei Electorale Centrale, instituție pe care a acuzat-o că ar fi părtinitoare față de Partidul Acțiune și Solidaritate aflat la guvernare. A cerut și demisia președintei CEC, Angelica Caraman, pe motiv că ea ar fi făcut „în repetate rânduri declarații politice în defavoarea Mișcării Alternativa Națională”.
În contextul mai multor discuții publice legate de proeuropenismul Partidului MAN, condus de Ion Ceban, fost comunist și fost socialist care a criticat anterior apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană, Victor Pruteanu s-a prezentat, în mod ironic, la o emisiune la TV8 cu un „certificat de pro-european autientic”, după cum a spus el, pe care, însă, era scris „pro-Ruropean”. „Am greșit, probabil”, s-a justificat Pruteanu.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Pentru anul 2024, Victor Pruteanu declară venituri din salariul de la primărie, în valoare de 209 mii lei, la care se adaugă diurne de 20 de mii de lei, venituri din plăți salariale de la Secretariatul Parlamentului, de aproape 20 de mii de lei, și de la Colegiul „Alexei Mateevici” din capitală, în valoare de 94 de mii de lei. Soția lui a obținut 61 200 de euro din onorariul de la compania „Shape Robotics A/S”, și salarii de la același Colegiu „Alexei Mateevici” și de la Universitatea de Stat din Moldova, în valoare totală de aproape 210 mii de lei, pentru activitate didactică. Soția lui a mai obținut venituri din prestarea serviciilor de instruire pentru mai multe instituții, în valoare totală de 217 mii de lei.
Candidatul MAN mai declară că în 2023 a moștenit o casă de 157 de metri pătrați, un garaj, alte două imobile și 6 terenuri agricole, a căror valoare nu o indică. Iar soția lui este proprietară a trei apartamente. Cel mai recent achiziționat, în 2024, are o suprafață de 36 de metri pătrați și o valoare declarată de 23 de mii de euro. Un alt apartament, cu o suprafață de 93 de metri pătrați, a fost obținut în 2019 prin contract de investiții, cu 320 de mii de lei. În 2003, soția lui Pruteanu a obținut un apartament de 24 de metri pătrați, printr-un act de transmitere-primire, cu o valoare declarată de aproape 9000 de lei.
Și tot soția lui Pruteanu a cumpărat în 2025, cu 460 de mii de lei, un automobil Skoda Kodiaq fabricat în 2021. Ea este și proprietara unui vehicul motorizat, în valoare de 150 de mii de lei.
Victor Pruteanu nu declară niciun cont bancar, dar declară două împrumuturi bancare luate în 2024 și în 2025, de 180 de mii de lei și, respectiv, 90 de mii de lei. De asemenea, candidatul MAN a indicat cheltuieli de 18 mii de euro pentru servicii medicale, achitate în 2023.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
Pe contul său de Linkedin, Victor pruteanu indică faptul că este consilier al primarului municipiului Chișinău din iulie 2022, iar în declarațiile de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate se menționează că a fost angajat în această funcție mai întâi în august 2023 și ulterior, în ianuarie 2024. A participat la congresul de constituire a Partidului MAN, în decembrie 2022, fiind consilier în primărie, după cum arată un articol al Europei Libere, care a constatat că mai mulți „angajați ai primăriei, viceprimari, șefi de întreprinderi municipale și consilieri municipali au devenit membri ai partidului creat de edilul capitalei Ion Ceban, care promisese, în 2019, la preluarea mandatului, că nu va face politică la primărie”.
Potrivit unui articol publicat de Ziarul de Gardă, pagina de Facebook a lui Victor Pruteanu „abundă în postări de promovare a activității MAN și prin care critică alte partide, multe dintre ele publicate în timpul orelor de muncă”. Publicația constată că la Primăria Chișinău există o practică „de a angaja pe bani publici membri sau promotori activi ai MAN”, aducând și exemplul lui Victor Pruteanu. Întrebat de ZdG dacă a fost angajat la primărie conform principiului meritocrației, Pruteanu a declarat: „La primărie, cu siguranță, există principiul meritocrației, dar la Parlament, v-am spus că el nu e, pentru că jumătate sunt de la PAS, angajați ilegal în funcție publică, nu de încredere, dar funcție publică. Iată duceți-vă acolo și-i întrebați, să vedeți câți galbeni sunt acolo!”.
Cazier judiciar
Victor Pruteanu a câștigat în primă instanță litigiul împotriva Parlamentului R. Moldova, după ce a fost eliberat din funcție în 2022, pe motivul reducerii funcției. Judecătoria Chișinău a decis, în august 2024, anularea actului prin care acesta a fost demis și transferului lui într-o funcţie echivalentă cu cea deţinută până la eliberarea din funcție, inclusiv – despăgubirea pentru perioada de absență forțată de la locul de muncă. Pruteanu a rămas să activeze la Primăria Chișinău. Cazul este pe rol la Curtea de Apel Chișinău.
*În perioada 2 septembrie-24 septembrie, un grup de jurnaliști de investigație selectați de API monitorizează candidații și vor realiza profilurile de integritate pentru 50 de candidați ai partidelor și blocurilor cu cele mai mari șanse de accedere în Parlamentul Republicii Moldova și ale unor candidați independenți. Datele au fost colectate și structurate pe baza criteriilor de integritate elaborate în 2019 de Inițiativa Civică pentru un Parlament Curat și actualizate în 2025.
Vezi lista completă a profilurilor candidaților publicate de Moldova Curată AICI.