Aproape 5 milioane de lei. Atat costa dozele de vaccin antigripal comandate de Republica Moldova, la sugestia Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Acestea vor fi administrate gratuit si sunt destinate medicilor, copiilor si batranilor. Medicii spun ca, cel mai probabil, in acest an nu ne vom confrunta cu o epidemie de gripa pandemica, ci doar cu cea sezoniera.



Vaccinul urmeaza sa ajunga in spitale pana la sfarsitul lunii. Asta dupa ce anul trecut, Moldova nu a cumparat vaccin antigripal din cauza ca Organizatia Mondiala a Sanatatii nu a considerat ca exista vreun pericol.



Compania de Asigurari in Medicina afirma ca in acest an vaccinul costa cu circa 50 la suta mai putin, pretul fiind de 49 de lei pentru o doza. Acestea sunt destinate doar anumitor categorii ale populatiei.



In ultima perioada, numarul cazurilor de imbolnaviri cu infectii respiratorii a crescut. Numai astazi la Spitalul nr 1 de copii din capitala, intr-o singura sectie s-au internat 35 de copii.



De la inceputul lunii au fost inregistrate cu 60 la suta mai multe cazuri de viroze, comparativ cu luna trecuta.