In urma cu doi ani, Chisinaul a fost zguduit de strigate, ura si violenta. Cladirile presedintiei si parlamentului au fost devastate si incendiate, iar sute de politisti si tineri protestatari au fost raniti.


Seara a inceput o adevarata vanatoare de manifestanti, urmata de o noapte de groaza cu impuscaturi si batai. Totul a inceput in ajun. Seara cateva sute de tineri au manifestat  pasnic in centrul capitalei, acuzand partidul  comunistilor ca a fraudat alegerile.

Protestul a continuat a doua zi dimineata in  Piata Marii Adunari Nationale. De data aceasta insa lucrurile s-au  precipitat. Multimea a pornit spre presedintie, iar acolo  cativa provocatori infiltrati in multime au  declansat ploaia de pietre.

Liderii opozitiei de atunci au incercat sa  convinga multimea sa se intoarca in piata. Dar in zadar. Pe la amiaza, multimea infuriata ataca  Parlamentul.
 
Din geamurile legislativului iese fum. Birourile au fost deja incendiate. Sunt folosite tunuri de apa, gaze  lacrimogene si se aud explozii.

Multimea insa nu se retrage. Dimpotriva spiritele se incing in momentul  in care pe cladirea parlamentului si apoi pe  cea a presedintiei apar drapelele uniunii  europene si Romaniei.

Peste 250 de politisti au fost raniti atunci. Ambulantele ajungeau cu greu la ei. Spitalele erau pline si de manifestanti  insangerati.

Intre timp politistii primesc ordin sa se  retraga, mai intai din Presedintie, apoi din  Parlament. Cele doua cladiri sunt devastate. Manifestantii distrug sau fura tot ce gasesc.

Spre seara cladirea Parlamentului a fost  incendiata, iar pompierii au reactionat  tarziu. A urmat o noapte de cosmar. Chisinaul a fost impanzit de mascati  inarmati.
Cine era prins era batut, incarcat in masina  si dus la comisariat.

Vanatoarea a continuat, a doua si a treia zi. Parintii isi cautau disperati copiii pe la  comisariate, iar multi i-au gasit deja in  spitale, plini de rani si afectati pe viata.