O femeie din Cimislia acuza medicii ca erau cat pe ce sa o ucida dupa ce i-ar fi administrat un medicament contraindicat. Ea spune ca sufera de o boala cardiaca si a ajuns in coma dupa ce i-a fost injectat un preparat necunoscut.
Femeia in varsta de 55 de ani se plange, ca a intrat in coma, dupa ce medicul i-ar fi injectat un medicament contraindicat. Ulterior ea l-a rugat pe acesta, sa-i spuna ce i-a injectat, insa doctorul a refuzat, motivand, ca nu are dreptul sa spuna pacientilor denumirea medicamentelor pe care le administreaza.
Femeia a aflat denumirea preparatului, de la o asistenta. Ea crede ca anume din cauza lui a ajuns in coma. Dupa acest incident fiica sa a decis sa o transfere la Institutul Cardiologic din Chisinau.
La externarea din spitalul din Cimislia, medicul ar fi refuzat sa-i elibereze femeii extrasul, asa ca doctorii de la Chisinau n-au stiut diagnosticul.
Solicitat de PRO TV, cardiologul din Cimislia nu a raspuns la telefon pentru a comenta acuzatiile, care i se aduc.

