Medicul care a prescris medicamentul Maturinol, fara ca acesta sa fie testat, risca sa fie sanctionat. O decizie finala insa va fi luata vineri, de colegiul Ministerului Sanatatii. Declaratia a fost facuta de catre ministrul sanatatii, care a precizat ca medicamentul in cauza este administrat si in alte tari.
Scandalul in jurul medicamentului Maturinol a izbucnit dupa ce s-a aflat ca timp de cativa ani medicamentul a fost administrat mai multor pacienti, desi nu fusese testat. Medicul, care este director al Centrului Mamei si Copilului, este sigur ca preparatul a salvat de la invaliditate mai multi copii. El a anuntat ca de curand a facut rost de 800 de mii de lei pentru a testa Maturinolul pe animalele de la gradina zoologica.


