Aglomeratie astazi la Consulatul Romaniei de la Chisinau. Sute de absolventi au stat la coada pentru a depune dosarele la Universitatile de peste Prut. Dornici de a intra primii, unii s-au inscris in lista de asteptare chiar de ieri, iar altii au venit cu noaptea in cap.


Desi ghiseele comisiei de admitere s-au deschis la ora noua, unii tineri si-au prins un loc in fata consulatului Romaniei inca de ieri.

“Am venit de ieri, m-am inscris in lista si iaca astazi am intrat.”

“Ne-am trezit de la patru.”

Astfel inca de aseara lumea adunata in fata Consulatului a facut o lista, iar astazi au depus dosarele tinerii a caror nume incep de la A pana la H. Acest lucru pe unii i-a nemultumit.

“Nu putem noi sa scapam de birocratie si gata. Mereu e asa.”

Unii si-au alungat plictiseala cu un joc de carti.

“Ne-am inscris si noi si asteptam.”

Altii au fost foc si para cand au aflat ca pentru studiile de masterat dosarele trebuie depuse direct la universitatea in care vor sa studieze.

“Pe internet nu era nimic despre asta. Am asteptat o noapte aiurea. Am intrat, dar in zadar.”

Desi si de aceasta data absolventii completau formularele care si pe unde apucau, voluntarii care s-au implicat la organizare, spun ca in acest an acestia au venit cu temele pregatite.

Arina VRABIE:In acest an organizarea este mai buna, elevii stiu unde vor sa mearga, nu e ca anul trecut.”

Specialitatile cele mai solicitate sunt  aceleasi ca si la universitatile din tara.

“Vreau la medicina, sa pot sa am grija chiar si de familia mea.”

“La economie merg.”

“Studiile acolo sunt mai inalte, nu exista coruptie.”

“Vom umbla noi mai dezbracati mai desculta, dar ei trebuie sa aiba parte de un viitor mai luminos.”

Dupa trei zile, comisia de admitere se va muta la Cahul. In acest an, Guvernul Romaniei a oferit in jur de cinci mii de burse de studii pentru absolventii moldoveni.