Ambulanta, politia si pompierii adunati sub acelasi acoperis. Primul dispecerat pentru apeluri de urgenta si-a deschis astazi usile la Balti. Acesta deserveste 12 raioane din zona de nord a tarii. Cei 14 operatori, primesc apelurile celor care suna la 901, 902 si 903 iar ulterior redirectioneaza echipajele necesare.

La cele 14 pupitre din cadrul dispeceratului, angajatii politiei, medicii si pompierii primesc apelurile de urgenta. Ulterior, in functie de gravitatea situatiei in care se afla oamenii, operatorii decid cate echipaje sa trimita si cine sa mearga la interventie. Ei spun ca odata adunati intr-un singur loc, timpul de interventie se reduce substantial.


In timp ce primesc apeluri, operatorii au in fata 3 ecrane. Unul arata harta zonei pe care o deserveste si cele mai apropiate echipe de interventie, pe al doilea ecran se vede ce se intampla in teren si cum reactioneaza echipele, iar pe al treilea ecran se face legatura cu dispeceratele din Chisinau in cazul in care se intampla ceva intre zona de Nord si Centru.


Dispeceratul a fost deschis de catre Ministerul de Interne si a costat aproape un milion si jumatate de lei. Ministrul de Interne, Dorin Recean, prezent la eveniment a declarat ca astfel de dispecerat urmeaza sa fie deschis pana in luna august si in capitala, iar ulterior in zona de Sud a tarii. 


Totodata, Centrul Unic de Monitorizare Video a donat autospecialelor 20 de camere video care sunt amplasate mai intai pe mijlocul de trasport, iar ulterior pe casca pompierului pentru ca cei din dispecerat sa vada ce se intampla in teren. 


Dispeceratul a fost deschis cu ajutorul partii romane.


Dispeceratul deserveste 2 milioane de oameni din 11 raioane din nordul tarii si municipiul Balti. Serviciul comun activeaza deja de aproape 2 luni, iar pana acum a  preluat peste 17 mii de apeluri.