Astazi de implinesc doi ani de la prabusirea avionului pe aeroportul din Chisinau - singura catastrofa de asa proportii produsa in istoria recenta a Republicii Moldovei. Toti cei opt membri ai echipajului, patru moldoveni si patru ucraineni, au murit atunci. Conditiile in care s-a produs dezastrul aviatic seamana izbitor cu cele in care si-a pierdut viata presedentile polonez.
Avionul a decolat noaptea de pe Aeroportul Chisinau si s-a ridicat la o altitudine de peste 6000 de metri. Dispecerul anunta insa ca nava are o defectiune la bord, iar echipajul decide sa revina la sol. La aterizare, insa avionul atinge doua fire electrice si cateva dispozitive de iluminat. Traiectoria este oricum buna pentru aterizare, dar avionul atinge solul cu 600 de metri inainte de pista si loveste violent un dispozitiv radiotehnic. Impactul la viteza de peste 250 de kilometri pe ora a fost atat de brutal, incat nava s-a distrus pe loc. Ancheta a stabilit ulterior ca, in urma acestei ciocniri, nimeni din avion nu avea sanse la supravietuire.
Cutiile negre ale avionului nu au inregistrat discutiile din cabina, in schimb s-au pastrat convorbirile dintre echipaj si dispecer. Iata reconstituirea discutiei dintre pilot si turnul de control, atunci cand s-a descoperit defectiunea la bord. A urmat procedura standard de aterizare si nimic nu prevestea neplaceri.
Au fost ultimele cuvinte din eter, dupa care a urmat un sunet indescifrabil, apoi... liniste. Ancheta stabileste ulterior ca a fost un cumul de greseli tehnice, dar posibil si de pilotaj.
Accidentul aviatic a luat viata a opt oameni, patru ucraineni si patru moldoveni. Cel mai tanar dintre conationalii nostri avea doar 25 de ani.
Avionul apartinea companiei ”Kata Air Transport” din Sudan. Dupa o reparatie la Chisinau, nava urma sa ajunga in Sudan, cu escala in Turcia. Ceea ce a mai ramas ulterior din avion a fost vandut la fier vechi. Organele de ancheta in transporturi nu au gasit persoane care sa poarte raspundere penala pentru acest incident.


