Potop la Ciocana! Proprietarii mai multor garaje s-au pomenit astazi cu masinile si incaperile inundate, dupa ce s-a spart un apeduct. In unele garaje, apa a ajuns si la un metru inaltime, iar oamenii incercau in disperare sa-si salveze bunurile. Responsabilii de la Apa Canal spun ca tot oamenii ar fi vinovati, pentru ca nu si-au construit garduri de protectie, asa cum li s-a recomandat.


Oamenii spun ca apa a inceput sa vina peste garaje in aceasta dimineata, pe la ora 9, dupa ce o conducta magistrala s-a spart.

Si alti soferi se plang ca vor trebui sa faca noi cheltuieli ca sa-si repare masinile.

In timp ce unii priveau neputinciosi cum apa le inghite bunurile, altii incercau sa mai salveze ce pot.

O chipa a intreprinderii Apa Canal lucra insa la un alt capat al strazii, unde incercau sa debranseze conducta.

Solicitat de PRO TV, directorul Intreprinderii Apa Canal, Constantin Becciev, a declarat ca apeductul a cedat din cauza ca este uzat. Spartura urmeaza sa fie sudata in cel mult doua zile. Becciev a mai spus ca livrarea apei nu va fi intrerupta din aceasta cauza, iar oamenii ale caror bunuri au fost inundate se pot adresa in judecata. Potrivit lui, intreprinderea nu poarta nicio responsabilitate pentru pagube, deoarece la constructia garajelor Apa Canal i-a avertizat pe oameni sa-si construiasca garduri de protectie.