Aproximativ 500 de politisti de frontiera din toata tara astazi au donat sange. Actiunea a devenit o traditie, respectata deja al treilea an consecutiv, de ziua politistului european. In acest an, politistilor li s-au alaturat si studentii de la Academia Stefan cel Mare din capitala.
Desi erau cei mai tineri donatori astazi, studentii de la Academia Stefan cel Mare din Chisinau au facut coada, ca sa participe la actiune. Pentru majoritatea dintre ei, aceasta nu era prima experienta.
Vitalie Goncear este politist de frontiera de 4 ani, insa deja este cunoscut printre colegii sai ca un veteran in donarea sangelui.
Cei care astazi au donat sange pentru prima data, au avut nevoie de cateva minute ca sa-si revina dupa asta.
“Ameteli sunt sigur, ca prima data. -Va luati o zi libera sa continuati munca?-Continui.-De ce?-Suntem la straja tarii.
“ Sigur au fost emotii. Putin ametit, dar e bine. “
Pentru a oferi un exemplu subalternilor sai, primul care a donat sange a fost adjunctul Politiei de Frontiera, Ianus Erhan.
La iesire, donatorii au primit cate un pachet cu produsele necesare, pentru a se restabili, dar si un certificat care le ofera o zi de odihna.
“ Peste, conserva din carne, suc, ciocolata. Am donat 99 de ori, dar deja vartsa nu-mi permite...”
“- A cata oara donati sange?-A saptea. “ Pentru persoanele care au nevoie.”
“Putine emotii, pentru ca oricum este o interventie in organizm. Si in Roamnia exista aceasta traditie.”
Nu oricine poate dona sange. Inainte de asta trebuie sa va abtineti de la alcool, tigari, dar si de la mancarea ce contine multe grasimi. In mediu, barbatii pot dona sange de 5 ori pe an, iar femeile de 4.
Alexandru GHERMAN, SEFUL SECTIEI MONITORIZARE, CENTRUL DE TRANSFUZIE “ O varsta de 18, 60 de ani...”
Aproximativ 150 de politisti de frontiera au donat astazi sange la Chisinau, iar alti 350 la Briceni, Edinet, Soroca, Cahul si Stefan-Voda.

