Fostul sef al politiei municipale, Iacob Gumenita, se va afla in arest la domiciliu. Curtea de Apel a decis astazi sa-i schimbe masura de reprimare pe motiv ca este bolnav. Avocatul sustine ca fostul politist sufera de sapte afectiuni, printre care diabet si suspectie de insult.


Slabit si vadit iritat de prezenta ziaristilor, fostul sef al politiei municipale a refuzat sa faca declaratii. Iacob Gumenita a fost lasat sa plece din subsolul centrului anticoruptie astazi la pranz. El a fost transportat acasa, unde urmeaza sa-si ispaseasca arestul, cu o masina cu numere de inmatriculare transnistrene.

Cererea de a-i fi schimbata masura de reprimare a fost examinata astazi la Curtea de Apel. Demersul a fost examinat in lipsa lui Gumenita care a refuzat sa fie escortat la Curtea de Apel invocand motive de sanatate.

Arestul la domiciliu eliberat astazi pe numele lui Iacob Gumenita expira sambata dimineata. Procurorii nu stiu inca daca il vor prelungi. Iacob Gumenita este suspectat de abuz in serviciu dupa ce a fost filmat lovind in noptea de 7 spre 8 aprilie protestatarii cu picioarele. Ieri avocatul sau a declarat ca fostul politist este nevinovat si a negat acuzatiile.