Cosuri de gunoi pe piloni! Acestea vor aparea pe strazile principale din capitala. Primele doua pubele au fost instalate astazi pe bulevardul Stefan cel Mare. Daca vor trece testul salubrizarii, autoritatile spun ca vor instala alte 400 de cosuri pe stalpii din oras.


Primele lazi de plastic au fost instalate pe doi piloni din fata sediului Primariei.


Cosurile sunt de culoare verde si au capac, fiind fixate de stalpi cu ajutorul unei bare metalice.


Lazile de gunoi au fost cumparate din Romania, fiecare la un pret de 25 de euro. Autoritatile spun ca le vor testa timp de doua saptamani, dupa care vor mai instala alte 400 pe strazile principale din oras.


Trecatorii cred ca aceste cosuri nu vor rezista prea mult.

In aceasta saptamana pe platformele de gunoi au inceput sa fie instalate cosuri pentru colectarea selectiva a plasticului, iar dupa Pasti cei de la salubritate spun ca vor amplasa si lazi pentru sticla, astfel incat deseurile sa fie sortate.