Atunci cand pop-ul s-a intalnit cu opera, Moldova a suferit o revelatie ce poarta numele de Brio Sonores. Iar atunci cand ambitia, dorinta si munca s-au unit, succesul i-a purtat prin multe tari si i-a rasplatit cu faima. Sunt 6 baieti carora muzica le curge prin vene si care ne demonstreaza ca si in Moldova se poate, daca ai o dorinta gata sa razbata munti.

"Mereu am avut increderea ca acest proiect va avea succes"

Si asta au obtinut si se bucura de el din plin … de mult ravnitul succes si de aprecierile celor care traiesc cu muzica lor. Multi stiu despre Brio Sonores... putini stiu despre fiecare membru in parte. Asa ca va propunem sa le cunoastem istoriile.

In cazul lui Valeriu intreaga viata a fost presurata de muzica. Dupa ce a lucrat ca solist la Teatrul de Opera si Balet si intr-un cor bisericesc, a ajuns sa faca parte din Brio Sonores.

Valeriu MORUZ: "Poate pentru ca suntem din Moldova suntem motivati chiar mai mult."

Si Constantin a cantat la biserica, iar Brio Sonores i-a devenit si pasiune si job si casa.

Ceilalti baieti au povesti dintre cele mai diverse. Numai ce meserii nu au facut pentru a-si castiga existenta.

Totusi dragostea pentru muzica a fost cea care i-a unit pe toti. Asa ca primii s-au cunoscut Mihai si Constantin, apoi s-a alaturat Veaceslav, Dumitru, Valeriu si Alexei.

Primii 4 ani au fost cei mai grei, spun baietii.

De obicei, cand se intalnesc e mare galagie si multa muzica, iar din aceste zgomote, dupa ore bune de munca se nasc idei marete, idei care le schimba radical vietile. Asa cum s-a intamplat la concursul Romanii au Talent, unde au obtinut primul loc.

Mihai GANDRAMAN: "Si acum tin minte ziua. S-a schimbat totul peste noapte".

Au urmat concerte in Bulgaria, Romania, Australia, Israel, Marea Britanie. Si treptat au aparut si fanele, care nu rateaza o clipa pentru a cere un autograf.

Dumitru MITU: "Sigur ne place mereu ne prind si ne roaga sa facem un selfie".

Odata cu succesul si investitiile sunt mai multe, spun baietii, dar si munca mai mare. Asa ca de trei ori pe saptamana nu renunta la orele de canto.

Nu este de mirare ca acesti tineri canta oriunde, chiar si atunci cand merg pe strada sau pe holurile Scolii de Arte.

Veaceslav TIMOFTI: "El mereu canta. Uneori deja nu mai pot."

Ei si pentru ca un talent valoreaza si asa mult, dar daca vine la pachet cu o imagine bine gandita, valoarea creste, tinerii s-au schimbat mult in acest an, iar aspectul fizic ocupa si el un loc in rutina lor zilnica.

Tot timpul il petrec impreuna. Au devenit intre timp si prieteni... prieteni care adora sa traiasca prin muzica si sa cucereasca prin vocile lor.