Trei milioane de euro. Atat urma sa sustraga un grup de tineri moldoveni de pe zeci de carduri bancare falsificate. Suspectii au reusit sa cloneze cartelele, dupa ce au intrat in posesia datelor mai multor clienti. Ofiterii Anticoruptie spun ca este cea mai mare suma ce urma sa fie extrasa cu carduri false.


In acest mod, falsificatorii urmau sa sustraga de pe carduri peste trei milioane de euro, suma record, spun ofiterii de la Anticoruptie. In Moldova, tinerii au reusit sa scoata peste jumatate de milion de lei. Potrivit Centrului Anticoruptie, capul gruparii este un moldovean de 21 de ani, bursier la o universitate din Franta, iar ajutorul sau principal este student la Universitatea Agrara. Cei doi au fost deja invinuiti de falsificarea cardurilor, iar alti patru tineri sunt, deocamdata, suspecti de aceeasi infractiune.

Potrivit Centrului Anticoruptie, suspectii si-au inceput afacerea acum jumatate de an. Ofiterii au mai spus, fara a da nume, ca tinerii imparteau profitul cu agentii economici care le permiteau plati sau scoaterea de lichiditati cu carduri false.

Ofiterii refuza sa precizeze ce banci au avut de suferit in urma acestei infractiuni, dar si in ce alte tari activau falsificatorii. Totodata, PRO TV nu a reusit sa dea de avocatii suspectilor pentru a le cere sa comenteze acuzatiile.