Doi sportivi au fost retinuti de politie, suspectati ca au comis, saptamana trecuta, un dublu asasinat in sectorul Rascani al Chisinaului. Potrivit politiei, suspectii au recunoscut ca au strangulat un barbat de 31 de ani si pe mama acestuia, cu strune de chitara.


Oamenii legii spun ca femeia de 64 de ani si fiul acesteia aveau o mica afacere cu aparate audio si video, pe care le pastrau in apartament. Suspectii au aflat despre marfa acestora dintr-un anunt plasat pe internet si s-au inteles, prin telefon, sa le vanda un aparat de fotografiat.

Sportivii au intrat impreuna cu tanarul in apartamentul mamei acestuia, negociind pretul, dupa care l-au injunghiat cu un cutit, apoi l-au strangulat cu strunele de chitara, pe care le adusesera cu ei. Pentru a nu lasa martori, au strangulat-o si pe stapana casei. Oamenii legii spun ca suspectii nu au luat nimic din casa victimelor.

Potrivit politiei, cei doi sportivi, care in trecut au fost campioni ai Moldovei la armrasling si la lupte libere, risca de la 12 pana la 20 de ani de inchisoare sau privatiune de libertate pe viata. Ei sunt cercetati pentru omor premeditat.