Au numarat mai putini caini decat se asteptau. Asta spun unii voluntari, care timp de trei zile au cutreierat strazile din oras, in cautarea maidanezilor. Astazi a fost ultima zi de recensamant, iar acum urmeaza ca voluntarii sa faca un total si sa anunte cati patrupezi fara stapan hoinaresc prin oras.

De doua zile, diminetile Lidiei incep cu numararea maidanezilor de pe strazile capitalei. Astazi, tanara a avut un traseu mai lung, dar spune totusi ca a gasit putini caini fara stapan.

Lidia VINOGRADOVA, VOLUNTARA: “Strada Albisoara, Puskin, Vieru, diferite strazi, plus Calea Basarabiei. Am gasit 13 maidanezi. Eu pot sa spun ca nu am observat multi caini in oras, asta este foarte interesant, pentru ca toti striga ca sunt haite de caini, insa noi am monitorizat diferite strazi, gradinite, constructii, caini sunt putini.”

Lidia sustine ca, indata ce a vazut anuntul despre recensamantul cainilor, a decis sa fie unul dintre voluntarii care sa mearga pe strazi si sa-i fotografieze.

Lidia VINOGRADOVA, VOLUNTARA: “Eu sunt voluntar de multi ani, anume in salvarea animalelor. Dar pentru prima data am numarat cainii. Este foarte interesant, ma simt plina de puteri, este o actiune interesanta, noi alergam, cautam.”

Responsabilii de proiect spun ca orasul a fost impartit in 22 de sectoare, in fiecare fiind cate un voluntar.

Karl LUGANOV, SPECIALIST PRINCIPAL IN CADRUL SECTIEI CONTROL SI PROTECTIA ANIMALELOR A PRIMARIEI CHISINAU: “Sunt voluntari care au venit pe o zi, care pe trei zile, cum doresc. Este un numar suficient de voluntari. Ieri, de exemplu, erau patru, astazi zece, adica avem destui voluntari pentru a numara.”

Cu datele obtinute, in urmatoarele zile se va face un calcul pentru a afla cati maidanezi sunt in Chisinau. Ulterior, cei din cadrul sectiei “Control si protectia animalelor” sustin ca vor intocmi un plan de reducere a numarului cainilor fara stapan. Cel mai recent recensamant al patrupezilor a fost acum opt ani. Atunci, in capitala erau in jur de patru mii de caini. Proiectul este finantat de o organizatie din Marea Britanie, cu care municipalitatea a semnat un memorandum de colaborare.