Dosar penal pe marginea cazului din Orhei, unde un copil a fost batut cu bestialitate de tatal sau vitreg. Barbatul a fost retinut si este cercetat pentru vatamarea micutului. Micutul, in varsta de un an si jumatate, a fost gasit plin de vanatai la marginea unei paduri din apropierea localitatii Seliste.
Copilul a fost gasit de doi functionari de la primaria Seliste, la marginea padurii din sat. Micutul, care a fost lasat acolo de parintii grabiti sa se ascunda, era plin de vanatai. Mama si tatal vitreg al copilului au fugit in timp ce functionarele incercau sa convinga femeia sa duca micutul la spital.
Parintii copilului nu au fost de gasit. Acestia nu sunt casatoriti si se cunosc de jumatate de an. Ambii sunt ciobeni si stau la o stana de oi de la marginea satului Seliste. Vecinii, ciobeni si ei, spun ca acestia obisnuiesc sa-si bata copilul.
Vasilica a fost internat la spitalul raional din Orhei si medicii spun ca starea lui este satisfacatoare. Potrivit ministerului de Interne, copilul a fost batut de catre tatal vitreg, suparat ca acesta plangea.
Barbatul, in varsta de 21 de ani, a fost retinut si este cercetat penal. Daca va fi gasit vinovat, el risca pana la 6 ani de puscarie. Totodata, autoritatile si organele de drept trebuie sa stabileasca gradul de vinovatie al mamei, in varsta de 23 de ani. In functie de rezultatul investigatiei, acestia vor stabili daca micutul ramane in familie sau daca va fi dat in ingrijirea statului.


